StiripesurseȘtirile zileiA treia doză de vaccin are efecte secundare similare cu cea...

A treia doză de vaccin are efecte secundare similare cu cea de-a doua

Publicat:

Majoritatea persoanelor care au primit o a treia doză de vaccin Pfizer anti-COVID-19 au simţit efecte secundare similare sau mai puţine decât au avut după ce au primit a doua doză, potrivit unui sondaj realizat în Israel, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Israelul a început în urmă cu aproximativ zece zile să administreze un rapel, a trei doză, persoanelor cu vârsta de peste 60 de ani, ca parte a eforturilor de a încetini răspândirea variantei Delta, care este foarte contagioasă. Aceasta a transformat practic Israelul într-un teren de testare pentru a treia doză înainte de aprobarea sa de către Food and Drug Administration din SUA.

Citește și :  Sicilia declară stare de urgenţă şi de criză pentru şase luni din cauza incendiilor de vegetaţie

Cel mai mare furnizor de servicii medicale din Israel, Clalit, a declarat duminică că a administrat a treia doză de vaccin Pfizer / BioNTech la peste 240.000 de persoane.

Aproximativ 4.500 de israelieni, care au primit rapelul în perioada 30 iulie – 1 august, au răspuns la întrebări şi au fost incluse în sondaj.


Un procent de 88% din participanţii la sondaj au declarat că, în zilele de după primirea celui de-al treilea vaccin, s-au simţit “similar sau mai bine” comparativ cu ceea ce au simţit după administrarea celei de-a doua doze.

Un procent de 31% au raportat unele efecte secundare, cel mai frecvent declarată fiind senzaţia de durere în zona injectării.

Aproximativ 0.4% au spus că s-au confruntat cu dificultăţi de respiraţie, iar 1% că au solicitat tratament medical din cauza unuia sau mai multor efecte secundare.

Citește și :  Demonstraţii în Italia și Franța împotriva introducerii certificatului verde

Ran Balicer, director responsabil cu inovare în cadrul Clalit, a afirmat că, deşi rezultatele sunt “iniţiale şi auto-raportate”, ele permit o comparaţie a efectelor secundare cu a doua doză şi “aceasta indică că, în majoritatea cazurilor, ele sunt similare sau mai puţine în cazul rapelului”.

“Deşi nu avem încă cercetări pe termen lung cu privire la eficacitatea şi siguranţa celei de-a treia doze de rapel, pentru gestionarea riscurilor personale ale persoanelor cu vârsta de peste 60 de ani, aceste constatări continuă să indice beneficiul unei imunizări acum, împreună cu un comportament atent în rândul adulţilor şi evitarea întâlnirilor în spaţii închise”, a spus Balicer.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Raport: Averea medie a unui adult din Europa de Vest este sub jumătate din cea a unui american

Averea medie pe adult în Europa de Vest este de mai puțin de jumătate din cea a Statelor Unite, potrivit UBS Global Wealth Report...

Modernizarea sistemelor de canalizare ale R.Moldova, 2,04 miliarde de euro

Republica Moldova va avea nevoie de aproximativ 2,04 miliarde de euro pentru modernizarea sistemelor de canalizare și epurare a apelor uzate în conformitate cu...

Cristina Gherasimov: Colaborarea cu partenerii europeni contribuie la o pregătire mai eficientă pentru etapele următoare ale procesului de aderare

Viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, susține că, pe măsură ce Republica Moldova avansează în procesul de negocieri pentru aderarea la Uniunea Europeană, devine...

Scădere a numărului de vizitatori în muzeele din Chișinău: Cum explică specialiștii

Muzeele din Chișinău au înregistrat anul trecut o scădere a numărului de vizitatori. Potrivit datelor statistice, în 2025, instituțiile muzeale din capitală au fost...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.