StiripesurseExterneConservatorii lui Merkel se prăbuşesc în sondajele din Germania

Conservatorii lui Merkel se prăbuşesc în sondajele din Germania

Publicat:

Conservatorii cancelarului german Angela Merkel au înregistrat un nou regres în sondajele de opinie, ceea ce amplifică riscul apariţiei unei coaliţiei tripartite, care ar putea să fie marcată de instabilitate, după alegerile parlamentare de luna viitoare, relatează miercuri DPA, potrivit agerpres.

Sprijinul pentru creştin-democraţii (CDU) Angelei Merkel şi aliaţii lor bavarezi din Uniunea Social-Creştină (CSU) a scăzut cu trei puncte în ultima săptămână, ajungând la doar 23%, după ce Armin Laschet, candidatul desemnat de conservatori la succesiunea actualului cancelar, a gafat în campanie, relevă o anchetă publicată miercuri de Forsa.

Citește și: Ani grei de închisoare pentru un canadian acuzat de spionaj în China

Dacă această tendinţă se va menţine la alegerile din 26 septembrie, CDU-CSU ar putea obţine un procent considerabil mai mic de 30,2%, cât a acumulat la ultimele alegeri din 2017 şi considerat cel mai prost rezultat după cel de-al Doilea Război Mondial.

Sondajul Forsa a arătat de asemenea că social-democraţii (SPD) de centru-stânga sunt în prezent la egalitate cu Partidul Verzilor în urma unei performanţe solide de campanie a candidatului la funcţia de cancelar din partea SPD, Olaf Scholz.


Această evoluţie deschide calea mai multor scenarii de coaliţii posibile, cum ar fi alianţe tripartite instabile, inclusiv cu Partidul Liber Democrat (FDP), ceea ce ar reprezenta o ruptură majoră de la tradiţia naţională a coaliţiei cu două partide.

Citeşte şi: Biden NU REGRETĂ ordinul de retragere a trupelor din Afganistan

Cu doar două luni în urmă, experţii vedeau CDU-CSU la conducerea unei noi coaliţii bipartite istorice împreună cu Verzii pe fondul popularităţii ridicate de care se bucurau în sondaje liderii Partidului Verzilor şi a preocupării crescânde în rândul alegătorilor faţă de problemele de mediu.

Dar de atunci, sprijinul pentru Verzi s-a diminuat ca urmare a greşelilor candidatei lor la funcţia de cancelar Annalena Baerbock.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

Percheziții la serverele Fidesz: Fraude cu fondul din care guvernul Orban finanța proiecte în Transilvania

Procurorii s-au prezentat marți, neanunțați, la centrul care pune la dispoziția Fidesz serverele pentru a sechestra întregul sistem de comunicații și bazele de date...

Un nou front în războiul din Orientul Mijlociu. Rebelii Houthi anunță blocarea unei rute esențiale pentru comerțul mondial

În ecuația deja complicată a războiului din Orientul Mijlociu au intrat și rebelii Houthi, din Yemen. Aliați ai Iranului, aceștia au anunțat că închid...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.