StiripesurseSintezeGrupurile armate palestiniene din Fâşia Gaza sunt acuzate de 'crime de...

Grupurile armate palestiniene din Fâşia Gaza sunt acuzate de ‘crime de război’

Publicat:

Grupurile armate palestiniene din Fâşia Gaza care au lansat în mai rachete în direcţia unor zone rezidenţiale din Israel au comis “crime de război”, a acuzat joi organizaţia non-guvernamentală Human Rights Watch (HRW), transmite AFP, potrivit agerpres.

Între 10 şi 21 mai, în cursul războiului dintre statul evreu şi grupuri armate din Gaza, inclusiv mişcarea Hamas, aflată la putere, 260 de palestinieni au fost ucişi în lovituri israeliene asupra enclavei, între care şi combatanţi, au anunţat autorităţile locale, aminteşte AFP. În Israel, tirurile de rachetă dinspre Gaza s-au soldat cu 13 morţi, între care un soldat, au comunicat poliţia şi armata.

Citeşte şi: Noua Zeelandă îşi redeschide frontierele în 2022 persoanelor vaccinate din ţări cu risc scăzut – Black News

HRW notează că “rachetele şi obuzele lansate de grupurile armate palestiniene nu dispun de sisteme de ghidaj, ceea ce le face foarte lipsite de precizie când sunt lansate în direcţia unor zone unde se află civili”. Aceste tiruri au provocat un “număr nedeterminat” de victime chiar în interiorul Fâşiei Gaza, subliniază organizaţia.

“Lansarea de rachete pentru a ataca zone civile reprezintă crimă de război”, consideră HRW într-un comunicat.


Eric Goldstein, director HRW pentru regiunea Orientului Mijlociu şi Africii de Nord, a menţionat că “eşecul autorităţilor Hamas şi al guvernului israelian de a-şi trage forţele la răspundere pentru presupuse crime de război scoate în evidenţă importanţa Curţii penale internaţionale (CPI)”.

Citește și : Anticiclonul ‘Lucifer’ lovește puternic Italia cu temperaturi record de 48,8 grade Celsius

Această instanţă a anunţat la începutul acestui an deschiderea unei anchete cu privire la presupuse crime de război comise în teritoriile palestiniene începând din 2014, iniţiativă respinsă de Israel, dar salutată de palestinieni.

HRW a acuzat deja la sfârşitul lui iulie Hamas şi Israelul de “presupuse crime de război”; Hamas a asigurat că s-a străduit să “evite să ia drept ţintă civili”, iar diplomaţia israeliană i-a calificat pe cercetătorii ONG-ului drept “propagandişti care se dau drept apărători ai drepturilor omului, dar nu merită să fie luaţi în serios”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.