StiripesurseȘtirile zileiPremierul canadian anunță alegeri anticipate în Canada pentru data de 20...

Premierul canadian anunță alegeri anticipate în Canada pentru data de 20 septembrie

Publicat:

Premierul canadian Justin Trudeau a anunţat, duminică, alegeri anticipate pentru data de 20 septembrie, la mai puţin de doi ani de la ultimul scrutin federal, relatează AFP , scrie news.ro .

“Guvernatorul general a acceptat solicitarea mea de dizolvare a parlamentului. Astfel, canadienii vor merge la urne la 20 septembrie”, a declarat Trudeau.

Citește și : Primele efecte pozitive ale măsurilor lui Biden: A scăzut numărul copiilor care suferă de foame

El a menţionat că este “extrem de important ca locuitorii Canadei să poată alege cum se iese din această pandemie şi cum vom reconstrui cel mai bine”. “Vă cer să susţineţi un guvern progresist şi ambiţios, care îşi propune să avem un sistem sanitar puternic, locuinţe accesibile ca preţ şi un mediu protejat”, a adăugat Trudeau.

Consilierii lui Trudeau au declarat de luni de zile că liberalii aflaţi la guvernare vor face presiuni pentru organizarea unui vot înainte de sfârşitul anului 2021, cu doi ani înainte de termen.


Trudeau are doar un guvern minoritar şi se bazează pe alte partide pentru a-şi promova legislaţia. În ultimele luni, premierul s-a plâns de ceea ce el numeşte obstrucţia exercitată de opoziţie.

Liberalii au acumulat niveluri record de datorii din cauza cheltuielilor făcute pentru a proteja populaţia şi întreprinderile de Covid-19.

Citește și : BBC denunţă o ‘atingere la libertatea presei’ după expulzarea uneia dintre corespondetele sale în Rusia

Aceştia intenţionează să injecteze în economie fonduri suplimentare de 100 miliarde de dolari canadieni (80 miliarde dolari SUA) – între 3% şi 4% din PIB – în următorii trei ani.

Trudeau a venit la putere în 2015 cu o majoritate din cele 338 de locuri în Camera Comunelor, dar în 2019 a ajuns în minoritate după ce au apărut fotografii vechi cu el cu faţa vopsită în neagru.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

CNSM cere majorarea salariului minim

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) solicită Guvernului să stabilească din timp salariul minim pentru anul 2027 și propune majorarea acestuia până la...

Cod Galben de viituri pe râurile mici din sudul Moldovei

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu (AMM) a emis Cod Galben de scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie pentru astăzi, 22 iulie. Meteorologii...

VIDEO Guvernul Tofan se întrunește în prima ședință

Cabinetul de miniștri, în frunte cu Vasile Tofan, are astăzi prima ședință. Pe agendă se află mai multe proiecte. Astfel, noul Guvern va examina proiectul...

CNA prezintă dovezile din dosarul licitaţiilor trucate

Centrul Național Anticorupție prezintă probe în cazul perchezițiilor desfășurate în mai multe localități din R. Moldova într-un dosar penal pornit pentru abuz de serviciu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.