StiripesurseȘtirile zileiMii de morţi şi răniţi după cutremurul catastrofal din Haiti

Mii de morţi şi răniţi după cutremurul catastrofal din Haiti

Publicat:

Bilanţul provizoriu al cutremurului cu magnitudinea de 7,2 grade pe scara Richter, care a lovit sâmbătă Haiti, a crescut duminică seara la 1.297 de morţi şi la peste 5.700 de răniţi, potrivit serviciilor haitiene de protecţie civilă, informează AFP, potrivit agerpres.

Pe lângă persoanele date dispărute,”mulţi alţii sunt sub dărâmături”, se arată într-un comunicat al Protecţiei Civile.

Citeşte şi: Victoria talibanilor în Afganistan TERFELEŞTE profund imaginea Americii – Black News

Conform sursei citate, aproximativ 3.200 de răniţi sunt internaţi în prezent în mai multe spitale.


Cutremurul a avut loc sâmbătă la ora locală 08:29 (12:29 GMT), la 12 km de oraşul Saint-Louis-du-Sud, situat la aproximativ 160 km de capitala haitiană Port-au-Prince.

Numeroase clădiri – biserici, magazine şi locuinţe – s-au prăbuşit în acest seism puternic, sute de locuitori fiind prinşi sub plăci de beton.

Aproape 30.000 de case au fost distruse sau deteriorate.

Citeşte şi: Serbia autorizează a treia doză de vaccin anti-COVID-19 – Black News

Multe ţări, printre care Statele Unite, Republica Dominicană, Mexic şi Ecuador au acordat asistenţă, prin trimiterea de personal, alimente de primă necesitate şi echipamente medicale.

Premierul Ariel Henry, care a declarat starea de urgenţă timp de o lună în cele patru departamente afectate de dezastru, a mulţumit duminică comunităţii internaţionale pentru sprijinul acordat.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Maia Sandu a semnat decretul privind numirea Guvernului Tofan

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat miercuri, 22 iulie, decretul privind numirea Guvernului condus de Vasile Tofan. Documentul stabilește componența oficială a noului...

Zeci de străini NU au fost lăsaţi să intre în R. Moldova

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 83.735 de traversări, iar cel al mijloacelor de...

Munteanu îi cere lui Tofan să-i continue reformele

Fostul premier Alexandru Munteanu a declarat că noul Guvern trebuie să continue reformele și proiectele începute în ultimele opt luni, menționând printre priorități reforma...

Tofan vrea ca prima vizită oficială în calitate de premier să fie în România

Premierul Vasile Tofan a declarat că și-ar dori ca prima sa vizită oficială în calitate de șef al Executivului să fie în România, însă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.