StiripesurseExterneIncendiu puternic la periferia Atenei! Mai multe case au fost evacuate

Incendiu puternic la periferia Atenei! Mai multe case au fost evacuate

Publicat:

Un incendiu a izbucnit luni pe un munte în apropierea oraşului port Lavrio, lângă Atena, provocând evacuarea locuinţelor din zonă, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Cel puţin 71 de pompieri se luptau cu flăcările, la circa 60 de kilometri sud de Atena, ajutaţi de şase avioane de stingere a incendiilor şi patru elicoptere.

Citeşte şi: Victoria talibanilor în Afganistan TERFELEŞTE profund imaginea Americii – Black News

Incendiul a izbucnit într-o zonă cu vegetaţie joasă, iar vânturile care suflau cu putere înteţeau flăcările, în timp ce pompierii încercau să oprească flăcările să ajungă la pinii din apropiere.

Peste 500 de incendii de vegetaţie au izbucnit în Grecia în ultimele săptămâni pe fondul unui val de caniculă sever şi prelungit, temperaturile ajungând la aproape 45 de grade Celsius.


Citeşte şi: Serbia autorizează a treia doză de vaccin anti-COVID-19 – Black News

Cel mai mare incendiu, izbucnit pe insula Evia lângă capitală, a ars timp de peste o săptămână la începutul lunii august înainte de a fi stins, distrugând zone forestiere întinse din nordul insulei şi forţând evacuarea a mii de persoane pe mare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

România se numără printre statele UE cu cele mai mari creșteri de prețuri la carburanți

România se numără printre statele UE care au înregistrat cele mai mari creșteri de prețuri la carburanți și lubrifianți pentru transportul personal în luna...

Cât de periculoasă a devenit Marea Neagră pentru România

Pericolul în Marea Neagră crește. Zona Economică Exclusivă, unde se află și zăcământul Neptun Deep, nu e protejată de Articolul 5 din Tratatul Alianței...

JD Vance a devenit tată pentru a patra oară

Vicepreședintele Statelor Unite, JD Vance, și soția sa, Usha Vance, au anunțat duminică nașterea celui de-al patrulea copil al familiei. Băiețelul, care a primit numele...

Pașaportul României urcă în topul mondial. Românii pot călători fără viză în 178 de destinații

România ocupă locul 11 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume, realizat de Henley Passport Index, iar cetățenii români pot călători fără viză...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.