StiripesurseExterneJoschka Fischer: 'Retragerea NATO din Afganistan a fost o greşeală'

Joschka Fischer: ‘Retragerea NATO din Afganistan a fost o greşeală’

Publicat:

Fostul ministru german de externe Joschka Fischer a afirmat luni că retragerea trupelor NATO din Afganistan “fără negocieri” prealabile a fost “o greşeală”, lăsând terenul liber pentru talibani, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Cred că decizia unei retrageri precipitate fără negocieri a fost o greşeală”, a spus cel care era şeful diplomaţiei germane la momentul desfăşurării trupelor NATO în Afganistan după atentatele de la 11 septembrie 2001 în SUA.

Citeşte şi: Victoria talibanilor în Afganistan TERFELEŞTE profund imaginea Americii – Black News

“După 11 septembrie, să nu uităm acest lucru, aveam datoria de a combate terorismul islamist”, a spus fostul responsabil al Verzilor, retras de peste 15 ani din viaţa politică.

“Nu aş fi mizat pe o astfel de decizie de a ne retrage precipitat”, a adăugat el cu prilejul unei vizite la Frankfurt pe Oder (est), împreună cu şefa listei Verzilor pentru alegerile legislative din 26 septembrie, Annalena Baerbock.


“Astăzi vedem consecinţele”, a spus Fischer.

Citeşte şi: Serbia autorizează a treia doză de vaccin anti-COVID-19 – Black News

Afganistanul a căzut în mâinile talibanilor după prăbuşirea forţelor guvernamentale şi fuga în străinătate a preşedintelui Ashraf Ghani, la puţin timp după retragerea militarilor NATO.

După aproape 20 de ani de prezenţă, Germania şi-a retras toţi soldaţii staţionaţi în această ţară până la sfârşitul lui iunie.

În 2003, cancelarul Gerhard Schroeder şi ministrul său de externe au decis ca Germania să participe la misiunea NATO, trimiţând un contingent important al Bundeswehr în nordul Afganistanului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Riposta generalului Sîrskîi în scandalul cu ministrul demis al Apărării. ‘Meseria mea este războiul. Asta fac și voi continua să fac’

Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a negat public informațiile privind existența unui conflict cu fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, generalul afirmând că discuțiile...

MApN de la București dezminte un fake news cu ruși care ar fi făcut inspecții în unitățile militare din România

Ministerul Apărării Naționale (MApN) afirmă că informațiile potrivit cărora reprezentanți ai Federației Ruse ar fi inspectat unități militare din România în anul 2023 sunt...

Încă un personaj asociat cu Jeffrey Epstein a fost găsit mort

Daniel Siad, un agent de casting pentru fotomodele care avea legături cu defunctul infractor sexual condamnat Jeffrey Epstein, a fost găsit mort la domiciliul...

Statele din Golf își pierd răbdarea cu Trump și îi cer să trimită trupe terestre în Iran

Aliații arabi ai Statelor Unite din Golf sunt tot mai nemulțumiți pe măsură ce conflictul cu Iranul se intensifică, afectând securitatea și economiile regiunii. În...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.