StiripesurseDiasporaPolonia îşi recheamă ambasadorul din Israel

Polonia îşi recheamă ambasadorul din Israel

Publicat:

Polonia şi-a rechemat luni ambasadorul din Israel la două zile după un gest similar israelian provocat de o lege poloneză ce limitează revendicările proprietăţilor confiscate după Al Doilea Război Mondial, calificată de Israel ca “antisemită”, potrivit agerpres

Noua lege, promulgată sâmbătă de preşedintele polonez Andrzej Duda, impune o perioadă de prescripţie de 30 de ani în care pot fi cerute bunurile respective, confiscate în general de regimul comunist după război, aminteşte France Presse.

Citește și : Londra aruncă vina în cârca lui Trump pentru situaţia din Afganistan

Guvernul precizează că legea ar trebui mai ales să împiedice fraudele.

“Ministerul Afacerilor Externe anunţă că ambasadorul Poloniei în Israel va rămâne în ţară până la noi ordine”, se arată într-un comunicat.


Potrivit ministerului, acest gest este un răspuns “la acţiunile recente nejustificate ale statului Israel, inclusiv decizia nefondată de reducere a nivelului relaţiilor diplomatice cu Republica Polonă, precum şi la declaraţiile inacceptabile ale ministrului israelian al afacerilor externe şi ale altor membri ai guvernului”.

Ambasadorul Marek Magieowski se află în prezent în Polonia.

Ministerul a indicat de asemenea că “decizia privind nivelul permanent al reprezentanţei diplomatice poloneze în Israel va fi luată în zilele următoare”.

Ministrul israelian de externe Yair Lapid l-a rechemat sâmbătă pe însărcinatul cu afaceri al Israelului în Polonia, calificând noua lege “antisemită”.

Prim-ministrul israelian Naftali Bennett a calificat la rândul său legea drept “ruşinoasă” şi a declarat că arată “un dispreţ neruşinat pentru memoria Holocaustului”.

Lapid a mai spus că Ministerul Afacerilor Externe ar recomanda reprezentantului polonez în Israel, în prezent în vacanţă, “să-şi continue vacanţa în ţara sa”.

Prim-ministrul polonez Mateusz Morawiecki a respins duminică acuzaţiile de antisemitism. Potrivit acestuia, decizia Israelului de a-şi rechema însărcinatul cu afaceri la Varşovia este “nefondată şi iresponsabilă”.

“Cineva care cunoaşte adevărul despre Holocaust şi suferinţele Poloniei în timpul Celui de-Al Doilea Război Mondial nu poate accepta acest mod de a face politică”, a declarat el pe Facebook.

Aproape şase milioane de polonezi, dintre care trei milioane de evrei, au pierit în timpul Celui de-Al Doilea Război Mondial în Polonia, aminteşte AFP.

Citește și : Austria nu-i mai vrea pe afgani în Europa şi propune o soluţie alternativă

După acest conflict, autorităţile comuniste au naţionalizat un mare număr de proprietăţi abandonate după moartea sau fuga proprietarilor lor.

La căderea Cortinei de Fier în 1989, Polonia nu a organizat restituirea proprietăţilor confiscate ca majoritatea celorlalte ţări ale blocului comunist, lăsându-i pe cei care le revendică să-şi încerce norocul prin tribunale.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.