StiripesurseȘtirile zileiTalibanii anunţă o AMNISTIE generală pentru toţi funcţionarii publici

Talibanii anunţă o AMNISTIE generală pentru toţi funcţionarii publici

Publicat:

Talibanii au anunţat marţi o amnistie generală pentru toţi funcţionarii publici, cerându-le să se întoarcă la muncă, la două zile după ce au preluat puterea în Afganistan în urma unei ofensive-fulger, informează AFP, potrivit agerpres.

“O amnistie generală a fost declarată pentru toţi (…), deci ar trebui să vă reluaţi cu deplină încredere rutina zilnică”, au subliniat talibanii într-un comunicat.

Citeşte şi: Consiliul de Securitate al ONU cere încetarea violenţei în Afganistan – Black News

În decurs de zece zile, mişcarea islamistă radicală, care a lansat o ofensivă în luna mai odată cu începerea retragerii trupelor străine, a preluat controlul aproape în întregime asupra Afganistanului.

Talibanii au impus o versiune ultra-strictă a legii islamice în perioada în care s-au aflat la putere în Afganistan (1996 – 2001). În 2001, ei au fost înlăturaţi după invazia unei coaliţii internaţionale conduse de Statele Unite.


Citeşte şi: Relaţiile dintre SUA şi Afganistan vor depinde de mişcările politice ale talibanilor – Black News

Mai multe guverne din regiune au reacţionat la vestea preluării controlului asupra capitalei afgane Kabul de către talibani prin apeluri la stabilitate şi la protejarea civililor. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ce spune arestarea fraților Tate din SUA despre justiția din România

Când mai încearcă vreun reprezentant al actualei caste din jurul judecătoarei Lia Savonea să explice cât de nedrepte sunt acuzațiile de corupție și de...

Trump lovește din nou Canada cu tarife de 50%, pentru a combate “discriminarea” produselor americane

Statele Unite vor impune, din 19 august, taxe vamale de 50% pentru o gamă largă de produse canadiene, într-o nouă escaladare a conflictului comercial...

Ion Tăbârță: Hotărârea Curții Constituționale va integra alegerile din Găgăuzia în sistemul electoral național

Hotărârea Curții Constituționale privind organizarea alegerilor în Găgăuzia obligă autoritățile să armonizeze legislația electorală și să integreze definitiv scrutinurile din autonomie în cadrul electoral...

ANRE a aprobat noi tarife la apă și canalizare

Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat noi tarife pentru serviciile publice de alimentare cu apă și canalizare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.