StiripesurseȘtirile zileiOMS este îngrijorată de evoluţia pandemiei în Afganistan

OMS este îngrijorată de evoluţia pandemiei în Afganistan

Publicat:

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) este îngrijorată cu privire la răspândirea noului coronavirus în Afganistan, în contextul în care ofensiva şi victoria talibană au încetinit procesul de vaccinare a populaţiei afgane, conform unui purtător de cuvânt al OMS, transmite Reuters, potrivit agerpres.

“Pe măsură ce situaţia din Afganistan continuă să se deterioreze, OMS este foarte îngrijorată cu privire la noile necesităţi de ordin umanitar şi de securitate din această ţară, inclusiv riscul apariţiei unor focare de boli şi creşterea transmiterii de COVID-19”, a declarat reprezentantul OMS Tarik Jasarevic.

Citeşte şi: Consiliul de Securitate al ONU cere încetarea violenţei în Afganistan – Black News

Echipele mobile ale OMS sunt inactive în capitala Kabul de mai mult de 24 de ore din cauza insecurităţii şi a naturii impredictibile a situaţiei din Afganistan. Haosul de pe aeroportul din Kabul, unde mii de oameni au încercat să fugă din faţa ofensivei talibane, a dus la încetinirea livrărilor de medicamente şi echipamente medicale, ceea ce a înrăutăţit penuriile deja existente.

Citeşte şi: Relaţiile dintre SUA şi Afganistan vor depinde de mişcările politice ale talibanilor – Black News


Tarik Jasarevic a precizat că OMS, la fel ca şi alte agenţii din cadrul ONU, este determinată să-şi menţină prezenţa în Afganistan.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Un sfert dintre pensionarii din Moldova încă lucrează

După zeci de ani dedicați profesiei, mulți pensionari din Republica Moldova aleg să muncească în continuare, fie pentru a-și acoperi cheltuielile, fie pentru a...

Ani grei de închisoare pentru un bărbat prins cu 700 de grame de marijuana

Un bărbat de 45 de ani din Șoldănești a fost condamnat la 10,6 ani de închisoare, după o captură de peste 700 de grame...

R. Moldova, pe locul 45 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume

Pașaportul moldovenesc ocupă locul 45 în clasamentul mondial Henley Passport Index 2026. Cetățenii moldoveni pot călători în 120 de destinații fără viză sau cu...

Noul ministru al Agriculturii neagă orice legătură cu PDM

Noul ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, Radu Musteață, respinge informațiile potrivit cărora ar fi avut legături cu fostul Partid Democrat, condus de oligarhul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.