StiripesurseȘtirile zileiJacinda Ardern se aşteaptă la o agravare a epidemiei în Noua...

Jacinda Ardern se aşteaptă la o agravare a epidemiei în Noua Zeelandă

Publicat:

Neozeelandezii ar trebui să se aştepte la noi cazuri de COVID-19, a atenţionat miercuri premierul Noii Zeelande, Jacinda Ardern, la o zi după decizia sa de a impune un lockdown la nivel naţional în urma apariţiei unui prim caz de origine locală din ultimele şase luni, informează AFP, potrivit agerpres.

În timp ce miercuri au fost înregistrate şase noi cazuri, Jacinda Ardern a precizat că arhipelagul se confruntă cu varianta Delta, cea mai transmisibilă, şi că aceasta are legătură cu Australia, unde autorităţile nu reuşesc să stăvilească pandemia.

Citeşte şi: Primul ministru gay din SUA a devenit părinte – Black News

Potrivit premierului neozeelandez, creşterea rapidă a numărului de cazuri justifică impunerea unui lockdown la nivel naţional timp de trei zile, decretat marţi.

Ardern a declarat că printre noile cazuri se numără o infirmieră şi un profesor din Auckland care, date fiind profesiile lor, este posibil să fi transmis foarte repede coronavirusul.


“Ne aşteptăm la alte” cazuri, a declarat ea, în timp ce autorităţile se aşteaptă ca focarul epidemic să ajungă la 120 de cazuri, în pofida restricţiilor puse în aplicare.

Primul caz de origine locală din ultimele şase luni de contaminare cu noul tip de coronavirus a fost descoperit la un bărbat de 58 de ani. Autorităţile se străduiesc să determine modul în care acest bărbat a fost contaminat.

Citeşte şi: Un farmacist american vindea pe net certificate covid – Black News

Carantina naţională decretată marţi, prima în ultimele 15 luni, ar urma să dureze doar trei zile. Lockdownul va dura o săptămână pentru Auckland şi pentru regiunea vecină Coromandel.

Arhipelagul Noii Zeelande a fost felicitat pe plan extern pentru gestionarea eficientă a epidemiei de COVID-19 care, până în prezent, a provocat moartea a doar 26 de persoane la populaţie de circa cinci milioane. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Platformele de taxi vor fi obligate să proceseze plățile prin bănci din Moldova

Platformele de taxi vor fi obligate prin lege să proceseze plățile prin intermediul instituțiilor financiare licențiate din Republica Moldova. Un proiect de lege care...

Maia Sandu: „Interferențele Rusiei sunt constante și trebuie să depunem eforturi pentru a le contracara”

Interferențele Rusiei sunt constante și trebuie să depunem eforturi pentru a le contracara. Republica Moldova a colaborat îndeaproape cu Uniunea Europeană și suntem foarte...

Moldovean – găsit mort într-o mașină furată în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Parcursul european și consolidarea cooperării moldo-ucrainene pe agenda discuțiilor MAE

Secretarul de stat Carolina Perebinos a avut o întrevedere cu delegația Comisiei pentru politică externă și cooperare interparlamentară a Radei Supreme a Ucrainei, condusă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.