StiripesurseȘtirile zileiTeheranul susţine că programul său nuclear este paşnic

Teheranul susţine că programul său nuclear este paşnic

Publicat:

Activităţile nucleare ale Iranului sunt paşnice şi în conformitate cu angajamentele asumate, a insistat în noaptea de marţi spre miercuri Ministerul iranian de Externe, în timp ce Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a semnalat o accelerare a producţiei de uraniu îmbogăţit cu 60%, relatează France Presse, potrivit agerpres.

”Toate programele nucleare şi măsurile Iranului sunt în deplină conformitate cu Tratatul de neproliferare nucleară (TNP), cu angajamentele Iranului şi se află sub supravegherea AIEA”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Said Khatibzadeh, într-un comunicat.

Citeşte şi: Primul ministru gay din SUA a devenit părinte – Black News

În cel mai recent raport al său, AIEA consemnează că Iranul a configurat un nou “mod operaţional pentru producţia de uraniu îmbogăţit cu 60%”, acum fiind folosite “două cascade de centrifuge” în loc de una.

Teheranul a început la jumătatea lunii aprilie să îmbogăţească uraniu până la 60%, cu mult peste limita de 3,67% stabilită prin acordul nuclear internaţional încheiat la Viena în 2015 între marile puteri şi Republica Islamică.


Acest acord a permis ridicarea unei părţi a sancţiunilor internaţionale împotriva ţării în schimbul angajamentului acesteia de a nu se dota cu arme nucleare. Dar după retragerea SUA din acord sub preşedinţia lui Donald Trump, în 2018, sancţiunile americane au fost restabilite. Din 2019, Iranul s-a îndepărtat treptat de angajamentele de a-şi limita programul nuclear.

Citeşte şi: Un farmacist american vindea pe net certificate covid – Black News

”Iranul îşi va continua programul nuclear paşnic în conformitate cu nevoile sale, cu deciziile sale suverane şi în conformitate cu obligaţiile sale până la implementarea deplină a acordului de la Viena de către SUA şi celelalte părţi”, a adăugat Khatibzadeh.

Şase runde de negocieri au avut loc la Viena în perioada aprilie-iunie între Iran şi marile puteri în încercarea de a salva acordul nuclear. Ultimele discuţii au avut loc la 20 iunie şi nu a fost stabilită o dată pentru următoarea rundă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cum să îți protejezi bebelușul în timpul caniculei. Sfaturi recomandate pentru părinți

Pe timp de caniculă, bebelușii și copiii mici au nevoie de o îngrijire suplimentară. Aceste sfaturi pot reduce anxietatea părinților îngrijorați de sănătatea copilului...

Horoscop 23 iulie 2026

Soarele intră în Leu și aduce energie, optimism și dorință de afirmare. Leii se bucură de magnetism și vitalitate, Racii primesc claritate în plan...

O bacterie ce cauzează boli gingivale afectează inima. Un miliard de oameni trăiesc cu această boală

O anumită bacterie ce duce la boli gingivale afectează și inima. Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de această afecțiune. Conform Organizației...

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.