StiripesurseȘtirile zileiEuropa trebuie să furnizeze ajutor umanitar în Afganistan

Europa trebuie să furnizeze ajutor umanitar în Afganistan

Publicat:

Europa trebuie să furnizeze ajutor umanitar pentru a ajuta populaţia afgană şi să aibă o poziţie unitară cu privire la gestionarea migraţiei, au subliniat joi membrii comisiilor de afaceri externe şi dezvoltare ale Parlamentului European şi ai Delegaţiei PE pentru relaţiile cu Afganistan, într-o şedinţă extraordinară, potrivit unui comunicat de presă al legislativului european, preluat de potrivit agerpres.

În intervenţiile lor, majoritatea eurodeputaţilor prezenţi au cerut salvarea cetăţenilor afgani care au lucrat pentru Uniunea Europeană sau au promovat valorile comune. De asemenea, ei s-au pronunţat pentru ajutorarea ţărilor vecine Afganistan care pot primi un număr mare de refugiaţi şi pentru sprijinirea ţărilor UE care ar putea fi nevoite să găzduiască noi refugiaţi.

Citeşte şi: Biden vrea să menţină trupele americane în Afganistan – Black News

Numeroşi vorbitori au pus accentul pe necesitatea unei politici coordonate a UE faţă de Afganistan, Asia Centrală şi puterile regionale active acolo.

‘Avem nevoie de o nouă abordare privind Afganistan, întrucât noi actori vor încerca să umple vidul politic din ţară”, a declarat preşedintele comisiei de afaceri externe din PE, David McAllister (grupul PPE), referindu-se în special la Rusia şi China.


El a adăugat că, în actuala situaţie extrem de îngrijorătoare, prioritatea UE trebuie să fie acţiunea umanitară.

Citeşte şi: Diplomaţii americani din Berlin suferă de sindromul Havana – Black News

La rândul său, preşedintele comisiei de dezvoltare din PE, Tomas Tobe (grupul PPE), a susţinut că noii lideri afgani trebuie să respecte dreptul umanitar internaţional şi să acorde acces umanitar în ţară. ”Violenţa, seceta şi COVID-19 au avut deja ca rezultat 18 milioane de persoane – aproape jumătate din populaţia Afganistanului – care au nevoie de asistenţă umanitară”, a explicat el.

”Fac apel la instituţiile UE să-şi sporească eforturile de coordonare pentru a evacua cetăţenii UE şi colaboratorii noştri afgani din Kabul. Avem nevoie de acţiune coordonată la nivelul UE pentru o evacuare adecvată şi în siguranţă”, a afirmat şeful Delegaţiei PE pentru relaţii cu Afganistanul, Petras Austrevicius (grupul Renew Europe). 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Raportul Băncii Mondiale referitor la veniturile R. Moldova

Republica Moldova își menține statutul de economie cu venituri medii-superioare, potrivit clasificării actualizate a Băncii Mondiale. Țara figurează în categoria statelor cu un venit...

Soții și fiica lor decedați într-un accident în Grecia au fost petrecuţi pe ultimul drum

Soții și fiica cea mică a lor decedați într-un accident cumplit produs în Grecia au fost înmormântați astăzi la Strășeni. Slujba de înmormântare a început...

Moldovenii nu cred o iotă din explicaţiile Maiei Sandu despre verişoara de la Moldatsa (sondaj)

Un sondaj realizat de IMAS arată că 74% dintre respondenți nu cred afirmația președintei Maia Sandu că nu știa despre situația verișoarei sale, Anastasia...

Maia Sandu a pus un nou vicepreședinte la ANI

Ion Nicolaev a fost numit în funcția de vicepreședinte al Autorității Naționale de Integritate (ANI). Decretul a fost semnat de președinta Republicii Moldova, Maia...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.