StiripesurseȘtirile zileiEmisarul special al Washingtonului la Phenian îi invită pe nord-coreeni la...

Emisarul special al Washingtonului la Phenian îi invită pe nord-coreeni la discuţii: ‘Nu avem intenţii ostile’

Publicat:

Statele Unite nu au intenţii ostile faţă de Phenian şi sunt deschise să se întâlnească în orice moment şi loc, a declarat emisarul special al Washingtonului pentru Coreea de Nord luni, în timpul unei vizite în Coreea de Sud, informează Reuters, potrivit agerpres.

Sung Kim a sosit sâmbătă la Seul pentru o vizită de patru zile.

Citește și: Olaf Scholz apără misiunea Bundeswehr-ului în Afganistan – Black News

Vizita intervine în timp ce un scurt dezgheţ în relaţiile intercoreene în iulie a condus apoi la o nouă dispută asupra exerciţiilor militare SUA-Coreea de Sud despre care Coreea de Nord a avertizat că ar putea declanşa o criză de securitate.

“Statele Unite nu au intenţii ostile” faţă de Coreea de Nord, a declarat Kim reporterilor după întâlnirea cu omologul său sud- coreean, Noh Kyu-Duk.


“Exerciţiile militare combinate (SUA-Coreea de Sud) sunt de lungă durată, de rutină şi pur defensive ca natură şi sprijină securitatea ţărilor noastre”, a adăugat el.

Noh a spus că cei doi au discutat despre un posibil ajutor umanitar către Coreea de Nord, precum şi modalităţi de a reporni discuţiile blocate asupra denuclearizării.

“Am fost de acord să conlucrăm pentru a relua dialogul cu Coreea de Nord cât mai curând posibil”, a declarat el.

Duminică Kim s-a întâlnit cu ministrul de externe sud-coreean Chung Eui-Yong la reşedinţa ministrului, unde au discutat despre căile pentru o reluare rapidă a procesului de pace în Peninsula Coreea, a anunţat un responsabil al Ministerului de Externe.

Emisarul special este de aşteptat să se întâlnească cu viceministrul rus de externe Igor Morgulov marţi la Seul.

Exerciţiul militar comun de nouă zile a început la 16 august, până acum pe fondul unei tăceri din partea media de stat din Coreea de Nord, în ciuda temerilor că ţara ar putea efectua un test de rachete sau ar trece la alte acţiuni pentru a-şi manifesta dezaprobarea.

Coreea de Nord a declarat că este deschisă diplomaţiei, dar că propunerile americane par goale în timp ce “acte ostile” precum manevrele militare continuă.

Citeşte şi: Biden speră că evacuarea din Afganistan să se încheie până la 31 august – Black News

Administraţia preşedintelui american Joe Biden a spus că va explora diplomaţia pentru a obţine denuclearizarea nord-coreeană, dar nu a dat semne că ar dori să relaxeze sancţiunile.

Statele Unite susţin eforturile de îmbunătăţire a legăturilor între cele două Corei şi rămân deschise la discuţii directe cu Coreea de Nord, a declarat Kim.

“Sunt în continuare gata să mă întâlnesc cu omologii mei nord-coreeni oriunde, în orice moment”, a adăugat el.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Baltazar, ultimul tăietor de gheață: o meserie care a murit odată cu apariția primelor congelatoare

Înainte de apariția congelatoarelor de uz casnic, mii de oameni își riscau viața pe lacuri înghețate și în munți înalți pentru ca noi să...

Hollywoodul o omagiază pe Marilyn Monroe, la 100 de ani de la nașterea sa

Hollywoodul dă startul luni unei serii de evenimente speciale dedicate împlinirii a 100 de ani de la nașterea lui Marilyn Monroe, o emblemă a...

Marea Britanie: Poliția trebuie să demonstreze că e oarbă la culoarea pielii

Reformele instituite după uciderea lui Stephen Lawrence par să fi rătăcit de la obiectivul lor inițial, acela de a impune un tratament egal pentru toți. Uciderea...

Marco Rubio: Groenlanda aparține Danemarcei ‘deocamdată’

Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a afirmat miercuri, în cadrul unei audieri în Comisia pentru Afaceri Externe a Camerei Reprezentanților, că discuțiile...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.