StiripesurseȘtirile zileiUn val masiv de cazuri de infectare cu coronavirus loveşte Polinezia...

Un val masiv de cazuri de infectare cu coronavirus loveşte Polinezia Franceză

Publicat:

Coronavirusul a ajuns în unul dintre cele mai îndepărtate colţuri ale Pământului, Polinezia Franceză din Pacificul de Sud confruntându-se de câteva săptămâni cu un val masiv de cazuri de infectare, informează agenţia DPA luni, potrivit agerpres.

Pe cea mai mare şi cea mai populată insulă din Polinezia Franceză, Tahiti, unităţile de terapie intensivă sunt supraîncărcate, a relatat ziarul francez Le Monde în ediţia de luni.

Citește și : Zelenski trimite săgeţi către Moscova: ‘A început numărătoare inversă!’

Rata de incidenţă din ultimele şapte zile a noilor cazuri de infectare la 100.000 de locuitori în teritoriul francez de peste mări este în prezent de 2.800.

Până la sfârşitul lunii iulie, arhipelagul a înregistrat doar câteva cazuri pe zi, apoi numărul acestora a crescut brusc, din motive necunoscute.


Între timp, birourile au fost transformate în paturi în saloanele de spital din Tahiti. De asemenea, are loc deja o triere a pacienţilor, lucrătorii sanitari fiind nevoiţi să decidă asupra pacienţilor care urmează să primească tratament, notează DPA.

”Această triere este teribilă deoarece în Polinezia cu toţii ne cunoaştem între noi”, a declarat o asistentă care a dorit să rămână anonimă.

Citește și : Iranul îşi doreşte un guvern reprezentativ în Afganistan

Autorităţile au impus măsuri stricte de izolare, cu interdicţia circulaţiei pe timp de noapte începând de vineri, valabilă iniţial pentru o perioadă de două săptămâni. Toate şcolile au fost închise.

Polinezia Franceză, cu 118 insule şi atoli, are aproximativ 280.000 de locuitori.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Proiectele mari de infrastructură și investiții capitale vor fi accelerate

Procesul de implementare a proiectele mari de infrastructură și investiții capitale va fi monitorizat prin evaluări săptămânale, astfel încât desfășurarea lucrărilor să fie accelerată....

Copilul dispărut în apele Prutului a fost găsit MORT

Cadavrul copilului de 9 ani, care a dispărut în apele Prutului în timp ce plecase la scăldat cu niște amici, a fost găsit. Poliția anunță...

Maia Sandu cere Guvernului Tofan să-și respecte promisiunile

Membrii noului Guvern de la Chișinău, condus de prim-ministrul Vasile Tofan, au depus miercuri jurământul de învestire în fața președintei Republicii Moldova, Maia Sandu....

În Moldova ar putea fi deschise școli de marinari. Bolea: ‘Nicio navă nu navighează sub pavilionul Republicii Moldova’

În Moldova ar putea fi deschise școli de marinari, după transpunerea integrală a legislației europene în domeniu. Declarația a fost făcut de vicepremierul Vladimir...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.