StiripesurseExterneUn veteran american s-a reîntâlnit cu trei italieni pe care i-a...

Un veteran american s-a reîntâlnit cu trei italieni pe care i-a salvat în Al Doilea Război Mondial

Publicat:

Un veteran american din cel de-Al Doilea Război Mondial s-a reîntâlnit luni, în Italia, cu două femei şi un bărbat pe care i-a salvat în urmă cu 77 de ani, pe când aceştia erau copii şi se ascundeau de soldaţii germani, a relatat agenţia italiană de ştiri ANSA, preluată de DPA, potrivit agerpres.

Martin Adler, în vârstă de 97 de ani, a zburat de la Miami pentru a-i întâlni pe cei trei italieni, care au cu toţii acum în jur de 80 de ani, pe aeroportul din Bologna, potrivit ANSA. Adler a spus că este un moment pe care l-a aşteptat toată viaţa.

Citeşte şi: Pentagonul a evacuat 16.000 de persoane din Afganistan în ultimele 24 de ore – Black News

În 1944, pe când Adler avea misiunea de a descoperi soldaţi germani ascunşi în oraşul italian Bologna, el şi un alt soldat au zărit un coş mare şi închis mişcându-se.


După ce au adresat o somaţie la care nu au primit niciun răspuns, soldaţii se pregăteau să tragă când au fost opriţi de o femeie, iar din coş au ieşit trei copii, a povestit într-un mesaj pe Facebook fiica veteranului american.

Soldaţii au fost atât de bucuroşi, încât au făcut o fotografie împreună cu cei trei copii. Potrivit fiicei lui Adler, mama copiilor i-a pus să se schimbe în hainele de duminică înainte de a fi fotografiaţi.

Citeşte şi: BoJo a discutat cu Joe Biden despre situaţia din Afganistan – Black News

Cei patru au reuşit să ia din nou legătura în 2020 prin intermediul reţelelor de socializare.

Povestea lui Adler a ajuns şi subiect al unei cărţi semnate de autorul italian Matteo Incerti. Acesta a declarat pentru un post de televiziune italian în decembrie 2020 că doreşte să publice frumoasa poveste a soldatului şi a copiilor. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Atacurile asupra navelor în Ormuz s-au intensificat, circa 100 de militari SUA răniți în 2 săptămâni

Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, și șefii de stat major interarme se întâlnesc marți cu membrii Congresului pentru prima dată de la reluarea conflictului. Pete...

Ce spune arestarea fraților Tate din SUA despre justiția din România

Când mai încearcă vreun reprezentant al actualei caste din jurul judecătoarei Lia Savonea să explice cât de nedrepte sunt acuzațiile de corupție și de...

Trump lovește din nou Canada cu tarife de 50%, pentru a combate “discriminarea” produselor americane

Statele Unite vor impune, din 19 august, taxe vamale de 50% pentru o gamă largă de produse canadiene, într-o nouă escaladare a conflictului comercial...

Prima decizie a noului premier britanic: Elimină TVA-ul la curent

La doar o zi după preluarea mandatului, noul premier britanic Andy Burnham a anunțat prima sa măsură economică majoră: eliminarea TVA la facturile de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.