StiripesurseȘtirile zileiPatru victime într-un atac armat în apropierea ambasadei Franţei în Tanzania

Patru victime într-un atac armat în apropierea ambasadei Franţei în Tanzania

Publicat:

Trei poliţişti şi un agent al unei companii de securitate private au fost ucişi miercuri într-un atac armat care a avut loc în apropierea ambasadei Franţei în Tanzania, relatează AFP şi Reuters, potrivit agerpres

Atacatorul, despre care nu au fost deocamdată comunicate detalii cu privire la identitatea sau motivaţia sa, a fost împuşcat mortal de poliţie. Alte şase persoane au fost rănite în schimbul de focuri.

Citește și : Kamala Harris îndeamnă Vietnamul să se opună ‘intimidărilor’ chineze

Atacul a fost comis în capitala economică a Tanzaniei, Dar-es-Salaam. Preşedinta acestei ţări, Samia Suluhu Hassan, a confirmat pe Twitter acest atac şi a transmis condoleanţe familiilor victimelor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Palma neașteptată primită de Putin din partea Chinei. Proiectul crucial pe care l-au refuzat chinezii

China a respins, în final, proiectul Rusiei al gazoductului „Power of Siberia-2”, amânat de multă vreme, dând, astfel, o nouă lovitură eforturilor Kremlinului de...

Riposta generalului Sîrskîi în scandalul cu ministrul demis al Apărării. ‘Meseria mea este războiul. Asta fac și voi continua să fac’

Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a negat public informațiile privind existența unui conflict cu fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, generalul afirmând că discuțiile...

R.Moldova va aplica standarde internaționale de siguranță pentru navele de pescuit

Guvernul a aprobat astăzi proiectul de lege privind aderarea Republicii Moldova la Acordul de la Cape Town din 2012, unul dintre cele mai importante...

MApN de la București dezminte un fake news cu ruși care ar fi făcut inspecții în unitățile militare din România

Ministerul Apărării Naționale (MApN) afirmă că informațiile potrivit cărora reprezentanți ai Federației Ruse ar fi inspectat unități militare din România în anul 2023 sunt...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.