StiripesurseȘtirile zileiPeste o sută de jurnalişti din Afganistan şi familiile lor au...

Peste o sută de jurnalişti din Afganistan şi familiile lor au fost primiţi în Mexic

Publicat:

Un grup de 124 de persoane, jurnalişti din Afganistan şi familiile acestora, au fost primiţi miercuri în Mexic, a declarat ministrul mexican de externe Marcelo Ebrard, relatează AFP, potrivit agerpres

“Este vorba despre oameni care îşi riscă viaţa pentru a informa, care sunt dedicaţi libertăţii de exprimare, libertăţii şi independenţei presei”, a declarat ministrul Marcelo Ebrard în cadrul unei ceremonii pe aeroportul din Ciudad de Mexico, în prezenţa refugiaţilor afgani.

Citește și : Kamala Harris îndeamnă Vietnamul să se opună ‘intimidărilor’ chineze

Grupul, format din jurnalişti din diverse mass-media afgane din Kabul, a sosit în Mexic după un zbor de 20 de ore de la Doha la bordul unui avion al Qatar Air Force, care transporta şi copii, conform imaginilor publicate de ministerul mexican.

Cu câteva ore mai devreme, Mexicul a găzduit cinci tinere afgane dintr-o echipă de robotică premiată la nivel internaţional, toate evacuate după ce talibanii au preluat puterea.


Mexicul are o lungă tradiţie în a găzdui refugiaţi politici. Politicieni persecutaţi în timpul dictaturii lui Franco în Spania sau în ţări din America de Sud şi-au găsit refugiu în trecut în această ţară.

 

Citește și : Rusia extrage din Afganistan 500 de persoane din diferite ţări

Mexicul a anunţat în urmă cu câteva zile că procesează cererile refugiaţilor afgani, în special ale femeilor şi fetelor, după ce talibanii au preluat controlul asupra capitalei Kabul în urma retragerii trupelor americane.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cine sunt cei trei angajați cu ‘funcții de decizie’ de la Moldatsa, reținuți de CNA pentru 72 de ore

Contabila-șefă, șeful adjunct în Departament Securitate Aeronautică și șeful adjunct în Direcția Administrativă sunt persoanele cu „funcții de decizie” reținute în urma perchezițiilor desfășurate...

Expert: Cinci raioane trebuie unificate într-o singură entitate administrativă

Reforma administrației publice locale este deja întârziată, iar modul în care autoritățile au inițiat acest proces lasă de dorit. Declarația aparține expertului în drept...

NATO extinde spre Est rețeaua strategică de conducte pentru combustibil. România va primi 2,15 miliarde de euro din cea mai mare investiție logistică din...

Președintele Nicușor Dan a anunțat că NATO a aprobat extinderea către est a rețelei de conducte pentru combustibil, un proiect strategic în valoare de...

Patru localități din Leova care au decis să se amalgameze vor primi investiții de circa 17 milioane de lei

Circa 17 milioane de lei vor fi investite în dezvoltarea a patru localități din raionul Leova care au ales să parcurgă procesul de amalgamare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.