StiripesurseȘtirile zileiFocuri de armă au fost trase în direcţia unui avion militar...

Focuri de armă au fost trase în direcţia unui avion militar italian care decola de la Kabul

Publicat:

Focuri de armă au fost trase joi în direcţia unui avion militar italian care decola de la Kabul, a declarat o sursă din Ministerul italian al Apărării, transmite Reuters, potrivit agerpres.  

Conform aceleiaşi surse, avionul nu a fost avariat.

Un jurnalist italian aflat în avion a declarat că la bordul acestuia se aflau circa 100 de civili afgani, confirmând că s-a tras asupra aeronavei după decolare.

Citește și : Reuniune extraordinară a miniştrilor de interne din UE privind situaţia din Afganistan

Statele implicate în operaţiunile de evacuare de la Kabul se grăbesc să efectueze ultimele zboruri după ce Statele Unite au avertizat asupra iminenţei unui atac terorist asupra aeroportului unde încă se mai află mii de afgani care încearcă să-şi părăsească ţară ajunsă sub controlul talibanilor.


Canada şi Germania sunt ultimele ţări care au anunţat că din cauza deteriorării situaţiei de securitate încetează zborurile de evacuare de la Kabul, anunţuri similare venind anterior din partea altor state, printre care Franţa, Belgia sau Olanda.

Germania a anunţat că, odată cu încheierea acestei faze a evacuărilor urgente, se va axa pe o ”fază a doua” a evacuărilor, care va fi ”de o natură mai diplomatică”.

Aeroportul din Kabul este controlat de ultimele trupe americane rămase în Afganistan, dar preşedintele Joe Biden şi-a confirmat intenţia de a retrage complet aceste trupe până pe 31 august, în pofida presiunii unor aliaţi de a continua operaţiunile de evacuare şi după această dată.

Citește și : Operaţiunile de evacuare din Afganistan se apropie de final! Aproape 100.000 de oameni au reuşit să scape din infern

Potrivit Washingtonului, de pe 15 august, când talibanii au preluat controlul asupra Kabulului, circa 95.700 de persoane – cetăţeni străini şi afgani – au fost evacuate de Statele Unite şi de partenerii lor cu zboruri de pe aeroportul din Kabul, dintre acestea circa 40.000 aterizând în Qatar şi circa 28.000 în Emiratele Arabe Unite (EAU), ca puncte de tranzit către destinaţiile lor finale, majoritatea ajungând în ţările occidentale.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Fitness în cimitir: În Viena se poate practica sportul printre morminte

În Austria, persoanele din Viena pot practica sporturi printre morminte. Încă de anul trecut, un cimitir găzduiește o zonă pentru fitness în aer liber. Începând...

Grecia vrea să interzică trotinetele electrice pentru minorii sub 17 ani

Guvernul Greciei intenționează să înăsprească semnificativ legislația privind utilizarea trotinetelor electrice, propunând interzicerea acestora pentru persoanele cu vârsta sub 17 ani. Măsura vine pe fondul...

Cum să îți protejezi bebelușul în timpul caniculei. Sfaturi recomandate pentru părinți

Pe timp de caniculă, bebelușii și copiii mici au nevoie de o îngrijire suplimentară. Aceste sfaturi pot reduce anxietatea părinților îngrijorați de sănătatea copilului...

Horoscop 23 iulie 2026

Soarele intră în Leu și aduce energie, optimism și dorință de afirmare. Leii se bucură de magnetism și vitalitate, Racii primesc claritate în plan...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.