StiripesurseSintezeJoe Biden promite premierului Naftali Bennett că SUA vor continua să...

Joe Biden promite premierului Naftali Bennett că SUA vor continua să sprijine Israelul

Publicat:

Preşedintele american Joe Biden a promis vineri prim-ministrului Naftali Bennett că Statele Unite vor continua să sprijine Israelul, transmite dpa, potrivit agerpres

“SUA vor fi mereu acolo pentru Israel”, a declarat Joe Biden în timpul primei vizite a premierului Naftali Bennett la Casa Albă.

Citește și : Un fost ministru afgan şi-a găsit de muncă în Germania (VIDEO): ‘Nu am de ce să mă simt vinovat’

“Între cele două naţiuni ale noastre există un parteneriat de nezdruncinat”, a subliniat preşedintele american.

“Israelul ştie că nu avem aliaţi mai buni sau mai fiabili în lume decât Statele Unite ale Americii”. Ţara sa va sta întotdeauna alături de SUA, a declarat, la rândul său, Naftali Bennett.


Şeful guvernului israelian a precizat că Iranul se află pe agenda discuţiilor cu preşedintele Biden. El şi-a exprimat recunoştinţa pentru asigurările date de liderul de la Casa Albă, conform cărora Iranul nu trebuie să aibă vreodată acces la arme nucleare.

Naftali Bennett a subliniat că va aduce un “spirit nou … spirit al bunăvoinţei, spirit al speranţei, un spirit al decenţei şi onestităţii”.

Noul executiv israelian a depus jurământul la jumătatea lunii iunie, fiind rezultatul unei coaliţii formate din opt partide, inclusiv un partid arab, ceea ce este o premieră. Coaliţia a reuşit să îl înlăture de la putere pe liderul Benjamin Netanyahu, care a dominat timp de mulţi ani scena politică din Israel.

Citește și : CUTREMUR puternic în Filipine

Premierul Bennett i-a transmis condoleanţe preşedintelui Biden după atacul de pe aeroportul din Kabul în care şi-au pierdut viaţa 13 soldaţi americani şi zeci de afgani.

Întâlnirea dintre cei doi lideri trebuia să aibă loc joi, dar a fost amânată din cauza evoluţiilor dramatice din Afganistan.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.