StiripesurseSintezeEmiratele Arabe Unite vor începe din nou să acorde viză turiştilor...

Emiratele Arabe Unite vor începe din nou să acorde viză turiştilor vaccinaţi din întreaga lume

Publicat:

Emiratele Arabe Unite au anunţat că vor începe din nou să acorde viză turiştilor din întreaga lume vaccinaţi complet împotriva covid-19, începând de luni, cu o lună înainte de deschiderea Expoziţiei universale 2020, eveniment amânat un an din cauza crizei sanitare, relatează AFP , scrie news.ro.

Această decizie vine în contextul uneo scăderi a ratei infectărilor în ţara din Golf, care a înregistrat mai puţin de 1000 de noi cazuri în mai multe zile consecutive pentru prima dată după câteva luni.

Citește și : Franţa a încheiat operaţiunile sale de evacuare din Afganistan

Redeschiderea porţilor pentru turişti a fost hotărâtă pentru creşterea economică a ţării.

Cei care doresc să meargă în Emiratele Arabe Unite trebuie să fie vaccinaţi complet cu unul dintre serurile aprobate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, şi anume AstraZeneca, Johnson & Johnson, Moderna, Pfizer/BioNTech, Sinopharm sau Sinovac.


De asemenea, toţi pasagerii care ajung în Emirate cu viză de turist trebuie să facă un test PCR la aeroport.

În Emiratele Arabe Unite viaţa a revenit într-o mare măsură la normal, însă locuitorii încă trebuie să respecte reguli de distanţare socială şi să poarte mască în exterior şi în locurile publice.

Odată cu deschiderea Expoziţiei Universale, în octombrie, Dubai speră să primească numeroşi vizitatori, după un an şi jumătate marcat de criza sanitară.

Citește și : Aeroportul din Kabul continuă să fie sub control american (Pentagon)

Dubai s-a numărat primtre primele destinaţii turistice care şi-au deschis porţile pentru vizitatorii internaţionali în iulie 2020, în plină pandemie. Abu Dhabi a făcut acelaşi lucru în decembrie.

În total, ţara a înregistrat peste 715 cazuri de covid-19. Dintre cei infectaţi, peste 2.000 au murit.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

Pasivitatea europeană în fața extremei drepte israeliene (editorial)

Publicarea imaginilor umilitoare cu activiști pro-palestinieni de către ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir, a stârnit indignare în multe capitale europene. Această reacție...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.