StiripesurseȘtirile zileiO nouă variantă a coronavirusului pune pe jar OMS-ul

O nouă variantă a coronavirusului pune pe jar OMS-ul

Publicat:

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) monitorizează o nouă variantă a coronavirusului, denumită ”Mu”, care a fost identificată pentru prima dată în Columbia în luna ianuarie, a anunţat agenţia ONU pentru sănătate în noaptea de marţi spre miercuri, citată de AFP, potrivit agerpres.

Varianta – B.1.621, conform numele său ştiinţific – a fost clasificată până în prezent drept ”variantă de monitorizat”, a precizat OMS în buletinul său epidemiologic săptămânal privind evoluţia pandemiei.

Citeşte şi: 32 de oameni au murit într-un accident rutier în Peru – Black News

OMS a indicat că varianta prezintă mutaţii care ar putea prezenta un risc de ”evadare imunitară” (rezistenţă la vaccin) şi a subliniat că sunt necesare studii suplimentare pentru a înţelege mai bine caracteristicile sale.

Toate virusurile, inclusiv SARS-CoV-2 responsabil pentru COVID-19, suferă mutaţii în timp. Majoritatea mutaţiilor au un efect redus sau inexistent asupra proprietăţilor virusului.


Cu toate acestea, anumite mutaţii pot afecta proprietăţile virusului şi pot influenţa, spre exemplu, uşurinţa cu care acesta se răspândeşte, severitatea bolii pe care o cauzează sau eficacitatea vaccinurilor, a medicamentelor, a instrumentelor de diagnostic sau a altor măsuri sociale şi de sănătate publică.

Apariţia, la sfârşitul anului 2020, a variantelor care prezentau un risc crescut pentru sănătatea publică la nivel mondial a determinat OMS să claseze aceste mutaţii drept variante de monitorizat şi variante îngrijorătoare, pentru a prioritiza activităţile de supraveghere şi cercetare la nivel global.

OMS a decis să denumească variantele de monitorizat sau pe cele îngrijorătoare cu ajutorul literelor din alfabetul grecesc, pentru a evita orice stigmatizare a unei anumite ţări şi pentru a facilita publicului larg pronunţarea numelor.

Citeşte şi: Un elicopter militar american S-A PRĂBUŞIT în Oceanul Pacific – Black News

În prezent, OMS consideră că patru variante sunt îngrijorătoare, printre care se numără variantele Alpha, prezentă în 193 de ţări, şi Delta, prezentă în 170 de ţări, în timp ce alte cinci variante sunt monitorizate (inclusiv Mu).

Varianta Mu a fost depistată pentru prima dată în ianuarie, în Columbia. De atunci, aceasta a fost raportată şi în alte ţări din America de Sud şi în Europa.

”Deşi prevalenţa mondială a variantei Mu printre cazurile secvenţiate a scăzut şi reprezintă sub 0,1%, prevalenţa sa în Columbia (39%) şi Ecuador (13%) a crescut constant”, a explicat OMS. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Tighina 1992, imagini de arhivă din timpul războiului de pe Nistru

La 34 de ani de la confruntările de la Tighina (Bender), unul dintre cele mai dramatice episoade ale războiului de pe Nistru, Agenția Națională...

Traficul de la vama Leușeni a revenit la normal

Traficul intens înregistrat sâmbătă, 20 iunie, la postul vamal de frontieră Leușeni, pe sensul de ieșire din Republica Moldova, a fost fluidizat în cursul...

Se pregătește Rusia să înfrunte NATO?

Rusia construiește infrastructură militară la granița de vest, potrivit unei investigații realizate de presa nordică pe baza imaginilor din satelit. Un motiv de îngrijorare...

Dumitru Vangheli reacţionează la acuzaţiile care i se aduc în scandalul de la MoldATSA

Directorul suspendat al Î.S. „MoldATSA”, Dumitru Vangheli, a venit cu o reacție după investigația publicată de Ziarul de Gardă, în care este acuzat că...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.