StiripesurseDiasporaLituania : Germania a trimis 13 tancuri suplimentare într-o demonstraţie în...

Lituania : Germania a trimis 13 tancuri suplimentare într-o demonstraţie în fața Rusiei

Publicat:

Armata germană a trimis 13 tancuri suplimentare în Lituania, într-o demonstraţie de forţă în faţa unei ameninţări militare percepute ca venind din partea Rusiei, relatează joi dpa.

Treisprezece vehicule blindate tip Boxer şi un vehicul blindat de recuperare au fost încărcate joi la Immendingen, sud-vestul Germaniei, pentru a ajunge cu trenul în patru zile până la baza lituaniană Rukla, a anunţat Bundeswehr-ul, conform agerpres.

Batalionul de infanterie uşoară 292 urmează să înlocuiască trupele de infanterie mecanizată staţionate la bază. Măsura este destinată “securizării statelor baltice”, a declarat comandantul Wolf Ruediger Otto.

Citește și : Germania cere NATO să discute în cadrul Alianţei situația din Siria

Un total de 150 de vehicule şi 60 de containere urmează să fie transportate prin Europa ca parte a noului batalion, potrivit armatei germane.


Lituania, Estonia şi Letonia, toate foste republici sovietice, au fost alarmate de anexarea de către Rusia a regiunii Crimeea de la Ucraina în 2014.

NATO a răspuns trimiţând batalioane de 1.000 de soldaţi în fiecare dintre aceste ţări, precum şi în Polonia, în cadrul primei desfăşurări militare majore spre ţări ale fostului Pact de la Varşovia de la sfârşitul Războiului Rece.

Trupele trebuie înlocuite la fiecare şase luni, întrucât un acord între Rusia şi NATO interzice orice desfăşurare permanentă pe flancul estic al alianţei (Actul Fondator NATO-Rusia din 1997 n.r.). Marea Britanie conduce batalionul desfăşurat în Estonia, Canada pe cel din Letonia, Germania pe cel din Lituania, iar SUA comandă batalionul din Polonia.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

Şcoli din Austria oferă şi în anul şcolar viitor cursuri de română ca limbă maternă

Elevii români care frecventează sistemul public de învăţământ din Austria au posibilitatea să participe la cursuri de limba română ca limbă maternă, reaminteşte ambasada...

Zilele Băștinașilor de Acasă și din Diasporă, marcate în august în peste 100 de localități din țară

Peste 160 de evenimente vor fi organizate pe parcursul lunii august în cadrul Zilelor Băștinașilor de Acasă și din Diasporă 2026. Acestea vor avea...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.