StiripesurseȘtirile zileiPrima convorbire telefonică între Joe Biden și Xi Jinping din luna...

Prima convorbire telefonică între Joe Biden și Xi Jinping din luna februarie

Publicat:

Preşedintele chinez Xi Jinping a declarat vineri, în cadrul unei convorbiri telefonice cu omologul său american Joe Biden, că ostilitatea Washingtonului faţă de Beijing a provocat ”dificultăţi serioase” pentru relaţiile bilaterale, potrivit televiziunii publice chineze CCTV, relatează AFP, potrivit agerpres

Acesta este prima convorbire telefonică între cei doi lideri din luna februarie.

Citește și : Acţiune în justiţie la Tribunalul UE împotriva certificatului sanitar european

Relaţiile dintre Washington şi Beijing s-au tensionat din timpul mandatului fostului preşedinte american Donald Trump, care a lansat un război comercial împotriva Chinei şi i-a reproşat gestionarea pandemiei de COVID-19.

“Cele două ţări ale noastre şi lumea întreagă vor suferi în cazul unei confruntări sino-americane”, a declarat Xi Jinping în cadrul convorbirii avute cu liderul de la Casa Albă.


”Viitorul şi soarta lumii depind de capacitatea Chinei şi a Statelor Unite de a-şi gestiona bine relaţiile. Aceasta este întrebarea secolului, la care ţările noastre vor trebui să răspundă”, a subliniat preşedintele chinez.

Citește și : Doi jurnalişti afgani, bătuţi de talibani până când nu au mai putut să se ridice în picioare

Lista dezacordurilor bilaterale este lungă şi în creştere. Pe lângă comerţ, există şi problema Taiwanului, Covid-ul, situaţia grupului etnic al uigurilor în regiunea Xinjiang (nord-vestul Chinei) sau lupta pentru influenţă a celor două ţări în Marea Chinei de Sud.

La rândul său, Joe Biden a precizat SUA doresc ”ca dinamica să rămână concurenţială”, dar că situaţia nu trebuie să degenereze ”spre un conflict neprevăzut”, a indicat Casa Albă.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

China propune aprofundarea cooperării în domeniul apărării cu R.Moldova, în numele păcii și dezvoltării

Armata Populară de Eliberare a Chinei este pregătită să aprofundeze schimburile și cooperarea cu Armata Națională a Republicii Moldova, contribuind împreună la promovarea păcii...

Deputații se întrunesc vineri în ședință plenară. Pe agendă, zeci de proiecte de lege, inclusiv 12 cu sigla UE

Deputații se vor întruni vineri, 2 iulie, în ședință plenară, după ce Biroul permanent al Parlamentului a aprobat ordinea de zi. Pe agenda Legislativului se...

Averea de nabab a fostului şef de la Moldatsa

Fostul administrator al Moldatsa, Dumitru Vangheli, și-a depus declarația de avere la încetarea mandatului, după ce a demisionat în contextul scandalului privind informațiile false...

Majoritatea parlamentară a respins toate propunerile fracțiunii Socialiștilor

Majoritatea parlamentară a respins toate propunerile fracțiunii Socialiștilor de pe ordinea de zi a sesiunii parlamentare. Toate propunerile au vizat invitarea membrilor Guvernului și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.