StiripesurseSintezePoliţia israeliană a arestat alți doi deţinuţi palestinieni evadaţi din închisoare

Poliţia israeliană a arestat alți doi deţinuţi palestinieni evadaţi din închisoare

Publicat:

Poliţia israeliană a anunţat sâmbătă arestarea altor doi deţinuţi palestinieni care au evadat la începutul acestei săptămâni dintr-o închisoare de înaltă securitate din nordul Israelului, informează France Presse, potrivit agerpres.

“Alţi doi prizonieri au fost capturaţi în urmă cu puţin timp (…) când se ascundeau într-o parcare pentru camioane”, a declarat poliţia israeliană, în timp ce numărul deţinuţilor arestaţi a urcat la patru din cei şase care au evadat luni din închisoarea Gilboa (nord).

Citește și : Acţiune în justiţie la Tribunalul UE împotriva certificatului sanitar european

Autorităţile israeliene i-au arestat vineri seară pe Mahmud Abdullah Ardah, 45 de ani şi încarcerat din 1996, şi pe Yaqub Qadri, 48 de ani, doi membri ai Jihadului Islamic, grup islamist armat palestinian, în localitatea arabă israeliană Nazaret, situată la aproximativ treizeci de kilometri distanţă de închisoarea Gilboa.

Sâmbătă dimineaţă, poliţia a anunţat arestarea lui Zakaria Al-Zubeidi, fostul şef al aripii armate a partidului laic Fatah în tabăra Jenin şi cel mai cunoscut dintre cei şase evadaţi, şi a lui Mahmud Ardah, în satul arab Shibli Umm al-Ghanam, la aproximativ zece kilometri est de Nazaret.


“Cei doi bărbaţi au fost capturaţi de o echipă formată din luptători ai unităţii speciale a poliţiei antiteroriste şi membri ai Shin Bet (serviciul de securitate internă) în urma unor intense căutări ale poliţiei din districtul nord, poliţiei de frontieră, unităţilor speciale ale armatei, Shin Bet şi IPS (serviciul închisorii)”, a declarat poliţia israeliană.

Citește și : Doi jurnalişti afgani, bătuţi de talibani până când nu au mai putut să se ridice în picioare

Cei şase deţinuţi palestinieni au evadat luni dimineaţă devreme printr-un tunel săpat sub chiuvetă într-o celulă, pentru a ieşi în afara închisorii printr-o gaură în pământ, o procedură aproape preluată dintr-un film de la Hollywood.

Evadarea lor spectaculoasă dintr-o închisoare de înaltă securitate i-a făcut “eroi” pentru mulţi palestinieni şi a precipitat o vânătoare de oameni în Israel, dar şi în Cisiordania ocupată, de unde sunt toţi originari.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.