StiripesurseȘtirile zileiPOTOP în El Salvador! Cel puţin cinci oameni au murit

POTOP în El Salvador! Cel puţin cinci oameni au murit

Publicat:

Cel puţin cinci persoane au murit în El Salvador din cauza ploilor torenţiale care afectează ţara de vineri, au anunţat luni Serviciile de protecţie civilă, relatează AFP, potrivit agerpres.

Printre victime se numără o femeie şi trei copii din aceeaşi familie care au fost luaţi de apele unui râu în apropiere de Cuisnahuat, în departamentul Sonsonate, la circa 70 de kilometri vest de San Salvador.

Citeşte şi: Alegerile din Norgvegia ar putea provoca PRĂBUŞIREA guvernului Solberg – Black News

O alertă roşie (de pericol iminent) a fost instituită vineri pentru oraşele de coastă Tecoluca, Jiquilisco şi Puerto El Triunfo, la circa 90 de kilometri sud-est de San Salvador.


Alte departamente, precum cele din Chalatenango, la nord de San Salvador, Ahuachapan şi Sonsonate, la vest, se află sub alertă portocalie ca măsură de precauţie, iar restul teritoriului, unsprezece departamente, se află în alertă galbenă de pregătire pentru o posibilă ameninţare.

Citeşte şi: Coreea de Nord a testat o nouă ‘rachetă de croazieră cu rază lungă de acţiune’ – Black News

Preşedintele Nayib Bukele a avertizat cu privire la “o posibilitate foarte mare de alunecări de teren” şi a solicitat populaţiei să “colaboreze” cu autorităţile în materie de prevenţie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Prima decizie a noului premier britanic: Elimină TVA-ul la curent

La doar o zi după preluarea mandatului, noul premier britanic Andy Burnham a anunțat prima sa măsură economică majoră: eliminarea TVA la facturile de...

Procuratura oferă noi detalii despre cazul tânărului agresat la Râșcani

Procuratura Generală oferă noi detalii despre cazul tânărului de 19 ani, agresat într-un local din municipiul Râșcani, și anunță că va contesta decizia instanței...

Cristina Gherasimov: Ne propunem ca și în acest an să avem o evaluare foarte bună din partea Comisiei Europene

Republica Moldova își propune să accelereze procesul de aderare la Uniunea Europeană în următoarele șase luni, obiectivul principal fiind deschiderea tuturor celor patru grupuri...

Guvernul Tofan va depune miercuri, 22 iulie, jurământul de învestire

Miercuri, 22 iulie, la ora 08:00, la sediul Președinției Republicii Moldova, va avea loc ceremonia oficială de depunere a jurământului de către noul Cabinet...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.