StiripesurseȘtirile zileiUraganul Nicholas a atins coastele Texasului (VIDEO)

Uraganul Nicholas a atins coastele Texasului (VIDEO)

Publicat:

Uraganul Nicholas a atins coastele Texasului (sudul Statelor Unite) marţi dimineaţă, a anunţat Centrul Naţional al Uraganelor (NHC), care a avertizat în legătură cu ploi abundente şi riscul de viituri, relatează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

Uraganul a atins uscatul de-a lungul coastei Texasului în jurul orei 05:30 GMT, însoţit de viteze ale vântului de 120 de kilometri pe oră, a afirmat NHC.

Citeşte şi: Opoziţia lui Jonas Gahr Store câştigă alegerile în Norvegia – Black News

Furtuna tropicală Nicholas, care a crescut în intensitate devenind uragan înainte de a atinge uscatul, a adus marţi ploi abundente peste Coasta Golfului Texas şi Louisiana, ameninţând cu inundaţii, întreruperi de electricitate şi furtuni, relatează Reuters.


Până la 50 de centimetri de ploaie ar putea cădea peste sud-estul Texasului, au anunţat Serviciile de meteorologie, care au avertizat de asemenea asupra riscului producerii de inundaţii subite, periculoase, în special în zonele urbane.

Furtuna tropicală Nicholas s-a transformat în uragan în Golful Mexic pe măsură ce se apropia de coasta Statelor Unite.

Preşedintele american Joe Biden a declarat stare de urgenţă pentru Louisiana şi a ordonat ajutor federal în sprijinul răspunsului local la condiţiile provocate de uraganul Nicholas, a declarat Casa Albă.


“Va fi o furtună care se va deplasa foarte lent peste statul Texas, ce îşi va face simţită prezenţa timp de câteva zile şi va aduce o cantitate foarte mare de ploaie”, a afirmat guvernatorul statului Texas, Greg Abbott, care a declarat stare de urgenţă în 17 comitate şi trei oraşe.

El a spus că echipe de salvare, însoţite de bărci şi elicoptere, au fost desfăşurare sau mobilizate.

Greg Abbott i-a îndemnat pe locuitori să ţină cont de avertismentele autorităţilor locale şi să “rămână vigilenţi”.

Houston, încă marcat de trecerea devastatorului uragan Harvey în 2017, este în stare de alertă, a declarat primarul Sylvester Turner.

Autorităţile au ridicat baricade, au mobilizat serviciile de urgenţă şi au cerut locuitorilor să ia toate măsurile de precauţie.

“Ne aşteptăm la ploi abundente în această seară (luni) şi mâine. Vă sfătuiesc să evitaţi deplasările”, a afirmat luni Sylvester Turner.

Citeşte şi: Joe Biden va ţine un discurs în faţa Adunării Generale a ONU – Black News

Înainte de sosirea uraganului, numeroase zboruri au fost anulate pe aeroporturile din jurul oraşului Houston.

Portul din Houston a fost închis, a declarat un oficial local.

Şcolile au fost, de asemenea, închise luni după-amiază şi vor rămâne închise marţi, au anunţat autorităţile.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Restricții de circulație pe strada Mitropolit Dosoftei din Chișinău din cauza lucrărilor de reparație

Lucrările de reparație a străzii Mitropolit Dosoftei din capitală, pe tronsonul cuprins între străzile Henri Coandă și Mihai Viteazul, încep miercuri, 22 iulie. Potrivit...

Tofan: Guvernul lucrează la un nou concept de reformă fiscală

Premierul desemnat, Vasile Tofan, anunță că Executivul lucrează la un nou concept de reformă fiscală, care va fi supus consultărilor publice în perioada următoare....

Reacția lui Plahotniuc după ce Grosu și Tofan i-au readus numele în plenul Parlamentului: ‘Pentru a impresiona publicul’

Fostul lider al Partidului Democrat din Moldova, Vladimir Plahotniuc, a transmis din Penitenciarul nr. 13 un nou mesaj public, după ce numele său a...

Politico: Directorul FBI, vizită rară în Rusia

Directorul FBI, Kash Patel, intenționează să efectueze în luna octombrie o vizită în Rusia, unde ar urma să aibă întâlniri la Moscova și Sankt...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.