StiripesurseȘtirile zileiPopularitatea preşedintelui Jair Bolsonaro a ajuns la cel mai scăzut nivel

Popularitatea preşedintelui Jair Bolsonaro a ajuns la cel mai scăzut nivel

Publicat:

Popularitatea preşedintelui Jair Bolsonaro a atins cel mai scăzut nivel din cei aproape trei ani de mandat, ajungând la 22%, potrivit rezultatelor unui sondaj al institutului Datafolha, date publicităţii joi, transmite AFP, potrivit agerpres.

Astfel, doar 22% din cei chestionaţi consideră activitatea preşedintelui de extremă dreaptă drept bună sau foarte bună, faţă de 24% în luna iulie, potrivit acestui prim sondaj publicat după manifestaţiile de amploare din 7 septembrie, încurajate de preşedintele Bolsonaro, care a dorit să îşi mobilizeze susţinătorii.

Citeşte şi: Ucraina, vecina României, se prăbușește din cauza politicii dezastruoase a președintelui Zelensky! – Black News

Procentul de opinii nefavorabile a crescut la 53%, faţă de 51% în iulie şi 45% în mai.

Sondajul a fost realizat pe un eşantion reprezentativ de 3.667 de persoane, în perioada 13-15 septembrie.


Rata opiniilor defavorabile este mai mare în rândul persoanelor de culoare (59%), a tinerilor cu vârsta cuprinsă între 16 şi 24 de ani (59%) sau a homosexualilor (61%), în timp ce preşedintele a obţinut opinii mai favorabile din partea evangheliştilor (29%) şi a şefilor de companii (38%) .

Foarte criticat pentru gestionarea pandemiei de COVID-19 în urma căreia au murit peste 588.000 de persoane, preşedintele Jair Bolsonaro, ajuns la putere în ianuarie 2019, a obţinut rezultate slabe în sondajele realizate în ultimele luni.

Situaţia economică a Braziliei s-a deteriorat, la rândul ei, marcată fiind de o creştere a inflaţiei şi de o criză energetică cauzată de o secetă istorică.

Jair Bolsonaro este, de asemenea, ţinta mai multor investigaţii lansate la solicitarea Curţii Supreme pentru diseminarea de informaţii false şi pentru că a închis ochii la suspiciunile de corupţie în cazul achiziţionării vaccinurilor împotriva COVID-19.

În ultimele sondaje privind alegerile prezidenţiale din 2022, Bolsonaro apare ca perdant în faţa fostului preşedinte de stânga Luiz Inacio Lula da Silva, în ipoteza în care acesta ar decide să candideze din nou.

Citeşte şi:Franţa ANULEAZĂ o gală la Washington, după ce a pierdut ‘contractul secolului’ – Black News

Simţindu-se încolţit, preşedintele Bolsonaro a încercat să îşi mobilizeze susţinătorii, pe care i-a chemat să participe la manifestaţii în sprijinul său în toată ţara, pe 7 septembrie, sărbătoarea naţională a Braziliei. Câteva zeci de mii de persoane au ieşit în stradă, dar nu au ajuns la prezenţa masivă visată de şeful statului. Potrivit poliţiei din Sao Paulo, 125.000 de susţinători au manifestat pe bulevardul Paulista, în condiţiile în care Bolsonaro se aştepta la două milioane de participanţi.

În discursurile aprinse pronunţate în Sao Paulo şi Brasilia, preşedintele Jair Bolsonaro a atacat cu înverşunare Curtea Supremă şi a criticat din nou sistemul electoral al votului electronic. Pe 9 septembrie însă, într-un moment în care criza instituţională se afla la apogeu, şeful statului a dat înapoi, punând discursul său inflamat pe seama înflăcărării momentului. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Zeci de moldoveni au căzut pradă escrocilor în doar 24 de ore. Prejudiciul este de milioane

În ultimele 24 de ore, Poliția a înregistrat 25 de cazuri de fraudă telefonică, cu un prejudiciu total de peste 2 milioane de lei,...

Președinta Maia Sandu și Comisara Marta Kos au discutat despre reforme și pașii următori în procesul de aderare

Președinta Maia Sandu a avut astăzi, la Chișinău, o întrevedere cu Marta Kos, Comisară europeană pentru Extindere, aflată în vizită în Republica Moldova cu...

Consolidarea capacităților de combatere a traficului de droguri – subiect de discuții la IGP

Șeful adjunct al Inspectoratului General al Poliției, Lilian Carabeț a avut o întrevedere cu experții Programului Internațional de Asistență pentru Formare în Investigații Penale...

Marta Kos: „Republica Moldova este pe primul loc în pregătirile sale pentru calitatea de membru al UE”

Republica Moldova este pe primul loc în pregătirile sale pentru calitatea de membru al Uniunii Europene. Citește și: MAN solicită audierea premierului privind declarațiile unui...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.