StiripesurseȘtirile zileiLOCKDOWN în capitala Laosului

LOCKDOWN în capitala Laosului

Publicat:

Vientiane, capitala Laosului, va intra în lockdown până pe 30 septembrie, în încercarea de a opri pandemia de coronavirus, au anunţat luni mass-media oficiale, potrivit AFP şi agerpres.

Locuitorii vor putea să îşi părăsească casele doar pentru a-şi cumpăra alimente şi medicamente sau pentru a ajunge la spital, a declarat agenţia oficială de presă KPL.

Citeşte şi: Incendiu puternic într-o tabără de migranţi din Grecia – Black News

Locurile de divertisment, centrele comerciale, pieţele de noapte şi fabricile vor rămâne închise, iar ceremoniile religioase şi deplasările între provinciile afectate de virus sunt interzise.

Foarte puţine informaţii vin din această ţară, una dintre cele mai sărace din Asia, guvernată cu o mână de fier de către partidul comunist din 1975.


Acestea sunt însă primele măsuri de izolare decretate de Laos, ţara fiind în mare măsură scutită anul trecut de criza sanitară.

Orice încălcare a măsurilor de izolare este pedepsită cu o amendă a cărei valoare se ridică la echivalentul a 310 dolari, au avertizat mass-media de stat, o avere într-o ţară în care venitul pe cap de locuitor este de 2.600 dolari pe an.

Citeşte şi: Avion militar PRĂBUŞIT peste casele din Texas – Black News

Din aprilie, autorităţile au identificat circa 20.000 de cazuri de COVID-19 şi 16 decese provocate de această boală, însă aceste cifre sunt considerate subestimate, având în vedere numărul redus de teste.

Sâmbătă, după descoperirea mai multor focare de COVID-19 în fabrici de confecţii, au fost semnalate 467 de cazuri noi, un record zilnic.

Peste 4,5 milioane de doze de vaccin provenind din Statele Unite, China şi Japonia au fost deja administrate celor şapte milioane de locuitori ai ţării, potrivit autorităţilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

Mihai Isac: Programul Guvernului Tofan pune accent pe beneficiile integrării europene

Programul de activitate al Guvernului, intitulat „Economie europeană, stat eficient”, prezentat în Parlament de premierul desemnat Vasile Tofan împreună cu echipa sa guvernamentală, propune...

Ion Creangă rămâne sub control judiciar pentru încă 60 de zile

Fostul șef al Direcției juridice a Parlamentului, Ion Creangă, învinuit de trădare de patrie, rămâne sub control judiciar pentru încă 60 de zile. Informația...

Restricții de circulație pe strada Mitropolit Dosoftei din Chișinău din cauza lucrărilor de reparație

Lucrările de reparație a străzii Mitropolit Dosoftei din capitală, pe tronsonul cuprins între străzile Henri Coandă și Mihai Viteazul, încep miercuri, 22 iulie. Potrivit...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.