StiripesurseȘtirile zileiAmerica lui Biden anunţă câţi refugiaţi va primi în 2022

America lui Biden anunţă câţi refugiaţi va primi în 2022

Publicat:

Statele Unite vor primi 125.000 de refugiaţi în 2022, un număr dublu faţă de anul în curs, pentru ‘a răspunde necesităţilor provocate de crizele umanitare din lume’, a anunţat luni Departamentul de Stat de la Washington, transmite AFP, potrivit agerpres.

Preşedintele Joe Biden a creat o mică polemică în aprilie prin refuzul de a urca plafonul – aflat la un nivel istoric scăzut – de 15.000 de refugiaţi decis de predecesorul său, Donald Trump.

Citeşte şi: Certificatul de vaccinare devine OBLIGATORIU pentru a fi lăsat la toaletă – Black News

Confruntat cu criticile taberei sale democrate, Biden a majorat acest plafon la 62.500 de persoane care se pot instala cu statut de refugiat în SUA în 2021.

Prin anunţul de luni, el îşi respectă promisiunea de a dubla această cifră pentru anul fiscal 2022, care începe la 1 octombrie, primul an fiscal complet al mandatului său de preşedinte.


Acest program îi vizează doar pe refugiaţii selectaţi după mai mulţi de verificare a dosarelor lor de către agenţiile americane de securitate şi informaţii în taberele ONU din lume pentru a fi relocaţi în SUA. Este vorba în general despre persoanele cele mai vulnerabile, precum vârstnicii, văduvele şi cei cu dizabilităţi.

Joe Biden a declarat în februarie că programul va proteja şi membrii comunităţii LGBT.

Anunţul Departamentului de Stat intervine în contextul în care Statele Unite au evacuat mai multe mii de civili afgani în cadrul retragerii militare din Afganistan încheiate la 30 august.

Citeşte şi: Partidul lui Justin Trudeau câştigă alegerile din Canada – Black News

‘Un program de admisie solid este esenţial pentru interesele americane în materie de politică externă şi obiectivele sale de securitate naţională şi reflectă valorile fundamentale americane’, a subliniat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, într-un comunicat.

Potrivit Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiaţi, numărul de refugiaţi, persoane strămutate în interiorul ţării lor şi de solicitanţi de azil a atins un record de 82,4 milioane în 2020.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

De ce nu este recomandat să porți haine noi fără să le speli

Mulți oameni își îmbracă hainele noi imediat după ce le cumpără, însă specialiștii în textile avertizează că acest obicei poate avea efecte nedorite. Substanțele...

22 iulie: Ziua Mondială a Sănătății Creierului

În fiecare an, pe 22 iulie, Federația Mondială a Neurologiei (WFN) celebrează Ziua Mondială a Creierului. Peste 120 de organizații din întreaga lume se...

Evenimentele Zilei de 22 iulie în Istorie

22 iulie este a 203-a zi a calendarului gregorian și a 204-a zi în anii bisecți. Sărbătorile Zilei de 22 iulie (BOR) Sf. Mironosiță şi întocmai...

Horoscop 22 iulie 2026

Ziua aduce clarificări în bani, relații și carieră. Berbecii pot rezolva o problemă financiară, Taurii au parte de discuții sincere în cuplu, iar Scorpionii...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.