StiripesurseȘtirile zileiIntervenţia în forţă a poliţiei americane naşte un val puternic de...

Intervenţia în forţă a poliţiei americane naşte un val puternic de emoţie

Publicat:

Fotografii care arată poliţişti de frontieră călare în timp ce respingeau migranţi în apropiere de Del Rio, în Texas, au provocat o puternică emoţie în Statele Unite, unde administraţia preşedintelui Joe Biden a anunţat o anchetă pentru a face lumină asupra celor petrecute, relatează marţi AFP, potrivit agerpres.

Într-o fotografie a unui corespondent France Presse, un agent călare prinde un bărbat de tricou. Într-o alta, el ţine un grup la distanţă învârtind frâul într-o postură ameninţătoare.

Citeşte şi: Certificatul de vaccinare devine OBLIGATORIU pentru a fi lăsat la toaletă – Black News

Aceste imagini ‘de rele tratamente asupra unor migranţi haitieni de-a lungul frontierei sunt oribile şi foarte deranjante’, a fost de părere democratul Bennie Thompson, preşedintele Comisiei pentru securitate internă a Camerei Reprezentanţilor.


‘Este oribil de privit’, a recunoscut purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, într-un briefing de presă. ‘Nu cunosc contextul, dar nu văd în ce cadru ar fi un lucru potrivit’, a adăugat ea.

Secretarul de stat Antony Blinken a discutat luni prin telefon cu premierul haitian Ariel Henry ‘despre cooperarea în scopul repatrierii migranţilor haitieni de la sudul frontierei Statelor Unite’, afirmându-şi ‘preocuparea comună pentru securitatea cetăţenilor haitieni’, a anunţat diplomaţia americană.

Conform unui purtător de cuvânt, Antony Blinken s-a întreţinut telefonic şi cu omologul său mexican Marcelo Ebrard cu privire la ‘coordonarea vizând gestionarea fluxului de migranţi clandestini’.

Patrule călare au fost desfăşurate duminică în apropierea fluviului Rio Grande, unde mii de migranţi, în majoritate haitieni, s-au strâns de mai multe zile în speranţa că vor fi admişi în Statele Unite, a explicat presei şeful poliţiei de frontieră, Raul Ortiz.

‘Le-am cerut (agenţilor) să caute dacă erau persoane în pericol şi să strângă informaţii despre călăuze’, a adăugat el, explicând şi că ‘a controla un cal în apele unui fluviu este dificil’.

Se pare că, în acest context, unii au utilizat frâie lungi, a afirmat şeful Departamentului pentru Securitate Internă (DHS), Alejandro Mayorkas. ‘Vom face o anchetă pentru a fi siguri că situaţia este într-adevăr aceasta, în caz contrar, vom acţiona în consecinţă’, a dat el asigurări.

Scena s-a produs în timp ce migranţii se spălau în apele Rio Grande sau încercau să traverseze fluviul pentru a căuta hrană în Mexic pentru familiile lor rămase pe solul american, a relatat autorul fotografiilor, Paul Ratje.

Dintr-odată, cinci sau şase agenţi călare au sosit şi le-au cerut să se întoarcă în Mexic. ‘Situaţia era tensionată şi migranţii au început să alerge pentru a-i evita. Unul dintre agenţi l-a prins de tricou pe bărbatul din fotografie. Nu cred că l-a rănit’, a continuat el.

‘Nu am văzut lovituri de bici, dar agenţii şi-au rotit în aer frâiele’, a mai spus fotograful.

Tensiunile s-au calmat apoi, iar poliţiştii i-au lăsat pe migranţi să revină în tabăra improvizată.

Afluxul de migranţi la frontieră s-a transformat într-o criză pentru administraţia Biden.

La Del Rio, Alejandro Mayorkas a afirmat că migranţii haitieni primesc informaţii false despre posibilitatea să rămână în Statele Unite şi că Washingtonul accelerează procesul repatrierii lor în Haiti, considerând-o sigură pentru ei.

Citeşte şi: Partidul lui Justin Trudeau câştigă alegerile din Canada – Black News

‘Noi am repetat că frontierele noastre nu sunt deschise şi că oamenii nu ar trebui să întreprindă o călătorie atât de periculoasă’, a spus Mayorkas.

‘Dacă veniţi în mod ilegal în SUA, veţi fi expulzaţi’, a avertizat el.

Alejandro Mayorkas a mai afirmat că este rezonabil ca migranţii să fie returnaţi în Haiti, în ciuda instabilităţii politice şi a consecinţelor seismului care a lovit sud-vestul ţării pe 14 august.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Pașaportul României urcă în topul mondial. Românii pot călători fără viză în 178 de destinații

România ocupă locul 11 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume, realizat de Henley Passport Index, iar cetățenii români pot călători fără viză...

Fitness în cimitir: În Viena se poate practica sportul printre morminte

În Austria, persoanele din Viena pot practica sporturi printre morminte. Încă de anul trecut, un cimitir găzduiește o zonă pentru fitness în aer liber. Începând...

Grecia vrea să interzică trotinetele electrice pentru minorii sub 17 ani

Guvernul Greciei intenționează să înăsprească semnificativ legislația privind utilizarea trotinetelor electrice, propunând interzicerea acestora pentru persoanele cu vârsta sub 17 ani. Măsura vine pe fondul...

Cum să îți protejezi bebelușul în timpul caniculei. Sfaturi recomandate pentru părinți

Pe timp de caniculă, bebelușii și copiii mici au nevoie de o îngrijire suplimentară. Aceste sfaturi pot reduce anxietatea părinților îngrijorați de sănătatea copilului...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.