StiripesurseSintezePreşedintele tunisian întăreşte prerogativele prezidenţiale în detrimentul guvernului şi Parlamentului

Preşedintele tunisian întăreşte prerogativele prezidenţiale în detrimentul guvernului şi Parlamentului

Publicat:

Preşedintele tunisian, Kais Saied, a semnat miercuri mai multe dispoziţii excepţionale care consolidează puterea prezidenţială în detrimentul guvernului şi Parlamentului, pe care îl va înlocui de facto legiferând prin decrete, notează AFP, potrivit agerpres.   

Aceste dispoziţii, care tind să prezidenţializeze sistemul guvernamental hibrid prevăzut de Constituţia din 2014, au făcut obiectul unei serii de decrete publicate în Monitorul Oficial.

Citește și : Emiratele Arabe Unite relaxează restricţiile privind obligativitatea măştii

“Textele cu caracter legislativ vor fi promulgate sub formă de decrete semnate de preşedintele” ţării, precizează unul din articole.

Un alt articol menţionează că “preşedintele exercită puterea executivă cu ajutorul unui consiliu de miniştri prezidat de un şef al guvernului”. “Preşedintele ţării prezidează consiliul de miniştri şi poate mandata şeful guvernului să îl înlocuiască”, adaugă un alt articol.


În sistemul politic iniţial, cea mai mare parte a puterii executive se afla în mâinile guvernului, iar măsurile anunţate de Kais Saied înclină clar balanţa de partea preşedinţiei.

La 25 iulie, Kais Saied l-a demis pe prim-ministru, a suspendat activităţile parlamentului şi, de asemenea, şi-a arogat puterea judiciară, pentru o lună reînnoibilă, înainte de a prelungi aceste măsuri, la 24 august, “până la noi ordine”.

Numeroşi tunisieni l-au întâmpinat cu entuziasm, deoarece, exasperaţi de clasa lor politică, spuneau că aşteaptă acţiuni ferme împotriva corupţiei şi a impunităţii într-o ţară confruntată cu dificultăţi sociale şi economice grave. Dar opozanţi, partide politice, magistraţi şi avocaţi au spus că se tem de o “derivă autoritară”.

Printr-un decret semnat miercuri, Kais Saied a anunţat că menţine suspendarea lucrărilor parlamentului şi că promulgă “măsuri excepţionale” pentru “exercitarea puterii legislative” şi “exercitarea puterii executive”, care fac obiectul a două capitole din Constituţie suspendate pe viitor.

Citește și : Chinezii trimit o femeie să lucreze la staţia lor spaţială

Pentru a sublinia caracterul tranzitoriu al acestor decizii, decretul prezidenţial adaugă că şeful statului “se angajează să pregătească proiectele amendamentelor legate de reformele politice cu ajutorul unei comisii care va fi organizată prin ordin prezidenţial”.

Luni, preşedintele tunisian a anunţat, de la Sidi Bouzid, leagăn al revoltei tunisiene din 2011, că va menţine măsurile excepţionale pe care le-a decretat la 25 iulie. El a făcut cunoscut că va numi un nou şef al guvernului, “dar pe baza dispoziţiilor de tranziţie care răspund voinţei poporului”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Experţii se îndoiesc că va exista o ruptură între Trump şi Netanyahu, după o discuţie tensionată din care nu au lipsit invectivele

Blocat în negocieri complicate cu Iranul, Donald Trump a părut să-şi verse nervii asupra marelui său aliat, premierul israelian Benjamin Netanyahu, relatează AFP într-un...

Europa, din nou pregătită să deschidă un dialog cu Vladimir Putin

Europenii, în frunte cu Franța, încearcă să redeschidă un canal de discuții cu Vladimir Putin, în timp ce Statele Unite par să își piardă...

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.