StiripesurseȘtirile zileiPeru are la dispoziţie 24 de ore să-l incinereze pe Abimael...

Peru are la dispoziţie 24 de ore să-l incinereze pe Abimael Guzman

Publicat:

Cadavrul fostului lider al gherilei maoiste Cărarea Luminoasă, Abimael Guzman, decedat în închisoare la 11 septembrie, trebuie incinerat în termen de 24 de ore, a anunţat joi Parchetul peruan, notează AFP, potrivit agerpres.

“Parchetul penal (…) din Callao a dispus joi după-amiază incinerarea corpului liderului terorist Manuel Rubén Abimael Guzman Reinoso”, a indicat ministerul public într-un comunicat postat pe Twitter.

Citeşte şi: ATAC ARMAT într-un supermarket din Tennessee: Un mort şi 12 răniţi! – Black News

Ministerul Justiţiei şi de Interne trebuie să efectueze incinerarea “într-un termen de maxim de 24 de ore”, potrivit documentului.

Acest anunţ a fost făcut în momentul în care Parchetul peruan a încheiat ancheta privind circumstanţele morţii fostului lider rebel, decedat la vârsta de 86 de ani din cauza unei pneumonii bilaterale. O anchetă este efectuată sistematic pentru deţinuţii care mor în închisoare.


Cadavrul fostului luptător de gherilă s-a aflat de la moartea sa într-o morgă din portul Callao, la vest de capitala ţării, Lima.

Parchetul respinsese cererea văduvei sale, Elena Yparraguirre, de asemenea închisă pe viaţă, pentru a-i fi predat ei şi să fie îngropat. Ministerul public a invocat motive de securitate naţională pentru incinerarea corpului, temându-se că un mormânt ar putea deveni un loc de pelerinaj pentru partizanii Cărării Luminoase.

Citeşte şi: Carles Puigdemont a fost ARESTAT în Italia – Black News

Parlamentul a adoptat o lege pentru a autoriza incinerarea cadavrului de către stat.

Supranumit “Pol Pot din Anzi” din cauza cruzimii mişcării sale, Abimael Guzman ispăşea o pedeapsă cu închisoarea pe viaţă în urma a două condamnări, în 2006 şi 2018.

El a fost responsabil pentru unul dintre cele mai sângeroase conflicte din America Latină, care a zguduit Peru între 1980 şi 2000 şi a făcut zeci de mii de morţi şi dispăruţi, potrivit Comisiei pentru Adevăr şi Reconciliere, mai scrie AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.