StiripesurseȘtirile zileiMeng Wanzhou, directoarea financiară a Huawei, fost eliberată în Canada

Meng Wanzhou, directoarea financiară a Huawei, fost eliberată în Canada

Publicat:

Meng Wanzhou, directoarea financiară a gigantului chinez al telecomunicaţiilor Huawei, acuzată de fraudă bancară, a fost eliberată vineri în Canada în baza unui acord cu Statele Unite care pune capăt unei perioade de trei ani de lupte în instanţă şi disensiuni diplomatice între Beijing, Washington şi Ottawa, informează sâmbătă AFP, potrivit agerpres.  

Meng Wanzhou, aflată în arest la domiciliu în Vancouver de la sfârşitul anului 2018, a fost eliberată şi a scăpat de extrădarea în Statele Unite, unde autorităţile doreau să o judece, în urma unei scurte audieri la Curtea Supremă din Columbia Britanică (vestul Canadei).

Citește și : UE denunţă spionajul cibernetic al Rusiei şi ameninţă cu sancţiuni

“În ultimii trei ani viaţa mea a fost dată peste cap”, a declarat Meng Wanzhou, poreclită “prinţesa” Huawei. Cel mai probabil, ea urmează să se întoarcă rapid la familia sa din China.

Eliberarea sa este rezultatul unui acord spectaculos – făcut public vineri de un tribunal din New York – între Departamentul de Justiţie şi reprezentantul chinez al Huawei. Acest acord prevedea ca Washingtonul să recomande Ottawa eliberarea lui Meng şi să renunţe de facto la toate solicitările de extrădare.


Meng Wanzhou, în vârstă de 49 de ani, fiica fondatorului Huawei, a fost arestată pe 1 decembrie 2018 pe aeroportul din Vancouver, la cererea Washingtonului, care intenţiona să o judece în special pentru fraudă bancară. Wanzhou a negat permanent acuzaţiile şi a pledat nevinovată vineri.

Justiţia americană a acuzat-o pe numărul doi al gigantului chinez al telecomunicaţiilor că a minţit un membru din conducerea băncii HSBC în timpul unei întâlniri în Hong Kong, în 2013, despre legăturile dintre grupul chinez şi o filială numită Skycom, care vindea echipamente Iranului.

Citește și : Norvegia RENUNŢĂ la toate restricţiile pandemice

Conform Departamentului de Justiţie, Meng Wanzhou a recunoscut, potrivit conţinutului acordului, că la acel moment a făcut declaraţii false şi a ascuns adevărul membrului conducerii HSBC despre activităţile Huawei în Iran, ţară supusă sancţiunilor americane şi internaţionale.

Dacă acest acord legal nu va fi contestat sau încălcat până la 1 decembrie 2022 (când se împlinesc patru ani de la arestarea directoarei financiare a Huawei), procesul vor fi abandonat definitiv, potrivit Washingtonului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Moldovenii nu cred o iotă din explicaţiile Maiei Sandu despre verişoara de la Moldatsa (sondaj)

Un sondaj realizat de IMAS arată că 74% dintre respondenți nu cred afirmația președintei Maia Sandu că nu știa despre situația verișoarei sale, Anastasia...

Maia Sandu a pus un nou vicepreședinte la ANI

Ion Nicolaev a fost numit în funcția de vicepreședinte al Autorității Naționale de Integritate (ANI). Decretul a fost semnat de președinta Republicii Moldova, Maia...

Linia Electrică Vulcănești-Chișinău a fost pusă sub tensiune până la Stația Electrică Chișinău

Linia Electrică Aeriană (LEA) de 400 kV Vulcănești-Chișinău a fost energizată până la Stația Electrică Chișinău. Potrivit ministrului energiei, Dorin Junghietu, urmează ultimele teste...

Premierul Tofan se implică în scandalul numirii lui Radu Musteață la Ministerul Agriculturii

Premierul Vasile Tofan declară că, deocamdată, nu există motive pentru revocarea ministrului Agriculturii, Radu Musteață, după informațiile apărute în spațiul public privind presupuse legături...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.