StiripesurseȘtirile zileiCoreea de Nord este dispusă să ia în considerare un alt...

Coreea de Nord este dispusă să ia în considerare un alt summit intercoreean

Publicat:

Coreea de Nord este dispusă să ia în considerare un alt summit intercoreean dacă poate fi asigurat respectul reciproc între rivali, a relatat sâmbătă agenţia de presă de stat KCNA, citând-o pe Kim Yo Jong, sora liderului nord-coreean Kim Jong Un, transmite Reuters, potrivit agerpres.  

Remarcile au fost făcute la doar o zi după ce Coreea de Nord a cerut Statelor Unite şi Coreei de Sud să renunţe la politicile ostile şi la standardele duble înainte de a putea avea loc discuţii oficiale privind încheierea Războiului din Coreea din 1950-1953.

Citește și : UE denunţă spionajul cibernetic al Rusiei şi ameninţă cu sancţiuni

Războiul coreean din 1950-1953 s-a încheiat cu un armistiţiu, nu cu un tratat de pace, astfel încât forţele ONU conduse de SUA se află încă în război cu Coreea de Nord, din punct de vedere tehnic.

Problema încheierii oficiale a războiului a fost complicată de faptul că Phenianul urmăreşte să obţină arme nucleare.


”Cred că o comunicare fluentă între Nord şi Sud este posibilă doar dacă se păstrează corectitudinea şi respectul reciproc”, a declarat Kim Yo Jong. ”Probleme precum declararea semnificativă şi la timp a sfârşitului războiului, redeschiderea biroului comun de legătură şi o întâlnire la vârf între Nord şi Sud pot fi rezolvate prin discuţii constructive în viitorul apropiat”.

Adresându-se marţi Adunării Generale a ONU, preşedintele sud-coreean Moon Jae-in a repetat apelul pentru încetarea oficială a războiului, dar ulterior a declarat că timpul se scurge pentru a realiza un astfel de progres înainte de încheierea mandatului său în luna mai.

Coreea de Nord încearcă de zeci de ani să pună capăt războiului, însă Statele Unite sunt reticente în a accepta până când Coreea de Nord nu renunţă la armele nucleare.

Kim, care este o confidentă apropiată a fratelui său, şeful statului, a declarat că a urmărit cu interes discuţiile intense din Sud cu privire la perspectiva reînnoită a unei declaraţii oficiale de încheiere a războiului coreean.

”Am simţit că există o atmosferă de speranţă în Coreea de Sud pentru a restabili relaţiile intercoreene tensionate şi pentru a obţine o stabilitate paşnică”, a spus ea, adăugând: ”Şi noi ne dorim acelaşi lucru”.

Se aştepta ca o declaraţie de încetare a războiului să fie făcută în timpul summitului istoric dintre preşedintele american de atunci, Donald Trump, şi Kim Jung Un, preşedintele Coreei de Nord, care a avut loc la Singapore în 2018, deşi nu sub forma unui acord.

Dar această posibilitate, precum şi impulsul generat de cei doi lideri în cele trei întâlniri, s-a stins. Din 2019, discuţiile au intrat în impas.

Citește și : Norvegia RENUNŢĂ la toate restricţiile pandemice

Preşedintele SUA, Joe Biden, a declarat în propriul discurs la ONU că doreşte o “diplomaţie susţinută” pentru a rezolva criza legată de programele nucleare şi de rachete ale Coreei de Nord.

Coreea de Nord a respins eforturile de dialog ale SUA, iar şeful organismului de supraveghere nucleară al ONU a declarat săptămâna aceasta că programul nuclear al ţării va continua “cu toată viteza”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Tofan ‘taie-n carne vie’: Ministerele trebuie să propună rapid reduceri de cheltuieli

Premierul Vasile Tofan a cerut ministerelor și agențiilor din subordine să prezinte, până la 22 septembrie, propuneri pentru optimizarea aparatului de stat. Solicitarea a...

Cum se reflectă în presa internaţională noul Guvern de la Chişinău

Învestirea Guvernului condus de Vasile Tofan a fost reflectată pe larg de mai multe publicații și agenții internaționale, care pun accent pe continuitatea parcursului...

Ignatiev refuză să vină la Chișinău şi invocă motive de securitate

Reprezentantul politic al Tiraspolului, Vitalii Ignatiev, a refuzat să vină la Chișinău pentru discuții cu vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri. Așa-numitul ministru de externe...

Noul premier cere oprirea controalelor sufocante asupra antreprenorilor

Premierul Vasile Tofan a cerut Guvernului să vină, până la 9 septembrie, cu un set de măsuri pentru reducerea controalelor abuzive sau excesive asupra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.