StiripesurseȘtirile zileiPfizer prezintă FDA rezultatele testelor clinice ale vaccinului destinat copiilor cu...

Pfizer prezintă FDA rezultatele testelor clinice ale vaccinului destinat copiilor cu vârsta cuprinsă între cinci şi 11 ani

Publicat:

Alianţa Pfizer/BioNTech a anunţat marţi că a trimis Agenţiei americane a medicamentului (FDA) rezultatele testelor clinice ale vaccinului său împotriva covid-19 asupra copiilor cu vârste cuprinse între cinci şi 11 ani şi că intenţionează să depună o cerere oficială de autorizare a vaccinării acestei categorii de vârstă ”în săptămânile următoare”, relatează AFP, potrivit news.ro .

Cele două companii au anunţat săptămâna trecută că vaccinul este bine tolerat de copii şi declanşează un răspuns imunitar ”robust”, ”comparabil” celor observate la categoria de vârstă 16-25 de ani.

Citește și : Pfizer pregăteşte o pastilă anti-COVID-19

Testele au fost efectuate asupra unui număr de 2.300 de participanţi, cu vârsta cuprinsă între cinci şi 11 ani.

Dozajul a fost adaptat la 10 micrograme pe injecţie – de la 30 de micrograme la grupele de vârstă mai mari.


Aceste date ”au fost prezentate FDA în vederea unei analize preliminare”, a anunţat într-un comunicat Pfizer.

”O cerere oficială de autorizare a unei utilizări de urgenţă (…) urmează să fie depusă în săptămânile viitoare”, a precizat compania.

Procesul ar putea dura, după aceea, alte câteva săptămâni, până la primele vaccinări.

FDA anunţa la începutul lui septembrie, într-un comunicat, că, după depunerea cererii de autorizare, are ”să examineze datele, pentru a evalua beneficiile şi riscurile şi că va fi pregătită să-şi încheie analiza cât mai rapid posibil, probabil într-o perioadă mai degrabă de câteva săptămâni, decât de câteva luni”.

Numeroşi părinţi aşteaptă cu nerăbdare autorizarea vaccinului pentru copiii lor mici, după începerea anului şcolar şi a cursurilor în persoană.

Citește și : UE deblochează 5,4 miliarde de euro pentru a ajuta statele membre

Pentru moment, vaccinul Pfizer este autorizat deplin în vederea vaccinării începând de la 16 ani şi este autorizat de urgenţă în vederea vaccinării copiilor cu vârsta cuprinsă între 12 şi 15 ani.

Alianţa Pfizer/BioNTech a confirmat marţi că urmează să publice rezultatul testelor clinice asupra altor două categorii de vârstă – de doi-cinci ani şi de şase luni-doi ani – ”în trimestrul patru”.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un român a exploatat sexual o moldoveancă în Grecia

Un bărbat a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru trafic de persoane, după ce a convins o tânără din Nisporeni să plece...

Avertisment MAE: Evitaţi călătoriile în Federația Rusă!

Autoritățile de la Chișinău recomandă cetățenilor să evite, pe cât posibil, deplasările în Federația Rusă. Și asta pentru că se mențin riscurile sporite de...

Wall Street Journal: Dronele navale ucrainene Magura vor fi produse în SUA

Compania americană ReconCraft va începe producția platformelor navale ucrainene Magura în Statele Unite, în parteneriat cu firma ucraineană UFORCE. Compania americană ReconCraft și UFORCE, producătorul...

Pașaportul moldovenesc, pe locul 45 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume

Pașaportul moldovenesc este pe locul 45 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume. Cetățenii Republicii Moldova pot călători în 120 de destinații fără...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.