StiripesurseSintezeFuncţionarii nevaccinaţi din Fâşia Gaza, contaminaţi cu COVID-19, nu vor primi...

Funcţionarii nevaccinaţi din Fâşia Gaza, contaminaţi cu COVID-19, nu vor primi salariu în timpul concediului medical

Publicat:

Funcţionarii nevaccinaţi din Fâşia Gaza care se vor infecta cu noul coronavirus nu vor mai primi salariu în timpul concediului medical, a anunţat miercuri guvernul Hamas, care încearcă să stimuleze vaccinarea în enclava palestiniană aflată sub controlul său, relatează AFP, potrivit agerpres.   

Hamas a anunţat în august că toţi funcţionarii trebuie să se vaccineze, o măsură luată pentru a lupta împotriva circulaţiei virusului în teritoriul de două milioane de locuitori.

Citește și :  Cehia cumpără din Franţa TUNURI de artilerie în valoare de sute milioane de euro

Începând de la 1 octombrie, angajaţii guvernului condus de Hamas care nu vor fi vaccinaţi nu vor mai fi plătiţi în timpul concediului medical, a anunţat într-un comunicat Salama Marouf, responsabil de biroul media al mişcării islamiste.

“Trebuie luate măsuri legale împotriva acestor angajaţi care nu respectă instrucţiunile privind vaccinarea”, a estimat el.


Potrivit Ministerului Sănătăţii din Fâşia Gaza, peste 768.000 de vaccinuri au ajuns în enclava palestiniană, aflată sub blocadă israeliană de aproape 15 ani, dar numai circa 140.000 de locuitori au primit două doze de vaccin.

“Facem apel la fiecare să respecte măsurile de precauţie şi să se vaccineze”, a declarat într-un comunicat Rami al-Abadla, responsabil în cadrul Ministerului Sănătăţii.

O măsură similară privind concediile medicale ale funcţionarilor este în vigoare din septembrie în Cisiordania ocupată, celălalt teritoriu palestinian, guvernat de Autoritatea palestiniană, premierul Mohammed Shtayyeh precizând că “majoritatea noilor cazuri de infectare apar în rândul persoanelor nevaccinate”.

Citește și : Rusia înregistrează un record de decese zilnice asociate covid

În Cisiordania, teritoriu de 2,8 milioane de locuitori ocupat din 1967 de Israel, peste 596.000 de persoane au primit două doze de vaccin, potrivit Ministerului Sănătăţii.

Circa 168.000 de persoane au fost contaminate de la începutul pandemiei în Fâşia Gaza, dintre care 1.375 au decedat. În Cisiordania, au fost înregistrate oficial peste 234.000 de cazuri de cazuri de COVID-19, dintre care aproape 2.700 de decese, potrivit autorităţilor locale.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.