StiripesurseȘtirile zileiVaccinul anti-COVID şi cel antigripal pot fi administrate concomitent

Vaccinul anti-COVID şi cel antigripal pot fi administrate concomitent

Publicat:

Oamenii pot primi în condiţii sigure un vaccin COVID-19 şi un vaccin antigripal în acelaşi timp, procedura neavând un impact negativ asupra răspunsului imun produs de oricare dintre cele două, a concluzionat un studiu britanic publicat joi, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Marea Britanie şi alte ţări din emisfera nordică se pregătesc pentru o iarnă grea şi posibilitatea unei creşteri a numărului cazurilor de gripă în condiţiile relaxării restricţiilor asociate COVID-19, inclusiv distanţarea fizică.

Citeşte şi: Paşaportul devine OBLIGATORIU pentru a intra în UK – Black News

Vaccinurile cu doza de rapel (booster) pentru COVID-19 sunt administrate persoanelor vârstnice şi celor vulnerabile şi angajaţilor din sectorul sanitar în Marea Britanie, în timp ce premierul Boris Johnson a promis cel mai mare program de vaccinare antigripală din istorie în acest an.

Studiul, condus de Universitatea din Bristol, a constatat că reacţiile adverse raportate au fost în general uşoare până la moderate la testele efectuate cu trei vaccinuri antigripale şi unul dintre vaccinurile anti-COVID-19 Pfizer sau AstraZeneca.


”Acesta este un pas cu adevărat pozitiv, care ar putea însemna mai puţine programări pentru cei care au nevoie de ambele vaccinuri”, a declarat Rajeka Lazarus, consultant infecţionist la Spitalele Universitare Bristol şi Weston şi investigator principal pentru studii asupra vaccinurilor COVID-19.

”Rezultatele acestui studiu au fost prezentate în cadrul Comitetului comun pentru vaccinare şi imunizare (JCVI) pentru examinare şi îi va ajuta pe factorii de decizie în planificarea viitorului acestor programe importante de vaccinare”, a adăugat cercetătoarea.

Vaccinurile au fost realizate în aceeaşi zi, în fiecare braţ.

Citeşte şi: Coreea de Nord a testat o rachetă antiaeriană – Black News

Participanţilor dintr-un grup li s-a administrat la o primă vizită un vaccin anti-COVID-19 şi un vaccin antigripal, urmate de un placebo la a doua vizită. Celor din alt grup li s-a administrat un vaccin anti-COVID-19 şi un placebo administrat în aceeaşi zi, urmate de un vaccin antigripal în a doua zi.

Studiul a constatat că 97% dintre participanţi şi-au exprimat dorinţa de a primi două vaccinuri în cadrul aceleiaşi vizite în viitor.

Studiul a implicat 679 de voluntari în 12 locaţii din Anglia şi Ţara Galilor, iar rezultatele finale urmează să fie publicate în jurnalul ştiinţific Lancet.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

Mihai Isac: Programul Guvernului Tofan pune accent pe beneficiile integrării europene

Programul de activitate al Guvernului, intitulat „Economie europeană, stat eficient”, prezentat în Parlament de premierul desemnat Vasile Tofan împreună cu echipa sa guvernamentală, propune...

Ion Creangă rămâne sub control judiciar pentru încă 60 de zile

Fostul șef al Direcției juridice a Parlamentului, Ion Creangă, învinuit de trădare de patrie, rămâne sub control judiciar pentru încă 60 de zile. Informația...

Restricții de circulație pe strada Mitropolit Dosoftei din Chișinău din cauza lucrărilor de reparație

Lucrările de reparație a străzii Mitropolit Dosoftei din capitală, pe tronsonul cuprins între străzile Henri Coandă și Mihai Viteazul, încep miercuri, 22 iulie. Potrivit...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.