StiripesurseȘtirile zileiCel puţin cinci poliţişti au fost uciși în urma atacului asupra...

Cel puţin cinci poliţişti au fost uciși în urma atacului asupra unui comisariat din Barranquilla, Columbia

Publicat:

Cel puţin cinci poliţişti şi-au pierdut viaţa, iar alţi 41 au fost răniţi în atacul cu explozivi asupra unui comisariat din oraşul port Barranquilla (nordul Columbiei), atribuit de autorităţi traficanţilor de droguri, potrivit unei surse din cadrul poliţiei, scrie AFP.

Primarul oraşului Barranquilla, Alejandro Char, a afirmat sâmbătă că, “fără nicio îndoială”, responsabilitatea acestui act revine organizaţiilor de traficanţi de droguri, conform agerpres.

Este unul dintre cele mai grave atentate comise în ultimii ani împotriva forţelor de ordine într-un mare oraş din Columbia.

Citește și : Curtea Constituţională a Spaniei blochează învestirea lui Carles Puigdemont ca şef al executivului catalan

În atacul care a avut loc sâmbătă dimineaţa au fost implicaţi mai mulţi indivizi care aparent au plasat o bombă, activată ulterior de la distanţă, a declarat comandantul poliţiei locale, generalul Mariano Botero.


Potrivit unei surse din cadrul forţelor de ordine, în comisariat se aflau în momentul exploziei 49 de poliţişti: cinci au fost ucişi, iar 41 răniţi. Victimele au vârste între 24 şi 31 de ani.

Unul dintre presupuşii atacatori, un bărbat în vârstă de 31 de ani, a fost reţinut, a făcut cunoscut procurorul Nestor Martinez.

“Îl vom pune pe acest individ sub acuzare pentru cinci omucideri şi tentative de omucidere, terorism şi folosirea de explozivi”, a precizat el în cursul unei conferinţe de presă.AGERPRES/(AS – editor: Alic Mîrza)

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Olesea Stamate vrea ca noul Guvern să fie evaluat după rezultate, nu după promisiuni

Republica Moldova nu are nevoie doar de un nou Guvern, ci de o nouă cultură a guvernării, susține Olesea Stamate, liderul Mișcării Civice „Construim...

Maia Sandu, întrevedere cu primarii din autonomia găgăuză

În continuarea consultărilor privind organizarea alegerilor în UTA Găgăuzia, Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere cu primarii din autonomie. La discuții...

ANRE anunţă noile preţuri la carburanţi

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a publicat prețurile maxime de referință la produsele petroliere principale pentru mâine. Astfel, prețul unui litru de benzină...

Energocom a început achizițiile de gaze pentru sezonul rece

Energocom a început achiziția gazelor naturale necesare pentru sezonul rece 2026-2027 și anunță că o parte din cantitățile planificate au fost deja contractate. Până...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.