StiripesurseSintezeIranul reporneşte reactorul nuclear de la Arak

Iranul reporneşte reactorul nuclear de la Arak

Publicat:

Reactorul nuclear din Arak, oprit conform Acordului de la Viena din 2015, va fi repus în funcţiune în termen de un an în scopuri de cercetare, a anunţat luni preşedintele Comisiei pentru energie din parlamentul iranian, citat de France Presse, potrivit agerpres.

Acordul nuclear, încheiat în 2015, prevede reconfigurarea şi reconstrucţia acestui reactor pe bază de apă grea din Arak pentru a-l transforma într-un reactor de cercetare, incapabil să producă plutoniu de uz militar la producerea căruia poate servi apa grea.

Citeşte şi: ‘Pandora Papers’: Mai mulţi lideri mondiali sunt acuzaţi de evaziune fiscală – Black News

Mostafa Nakhai, citat duminică de agenţia de presă Fars, a declarat că ‘reactorul IR-20 din Arak va fi repornit într-un an’.

Şeful Organizaţiei iraniene pentru energie atomică (OIEA), Mohammad Eslami, declarase la jumătatea lunii septembrie în timpul unei vizite la această facilitate că doreşte începerea ‘cât mai repede posibil’ a modificării reactorului cu apă grea din Arak (centru) în scopuri de cercetare, fără să indice o dată exactă.


OIEA a anunţat în aprilie că testarea la rece a reactorului IR-20 ar putea începe în primul semestru al anului (după calendarul iranian, care începe la 21 martie). Potrivit unui purtător de cuvânt al OIEA, Behrouz Kamalvandi, ‘reactorul este pus în funcţiune în general la un an după testarea la rece’.

La începutul lunii decembrie 2020, legislativul iranian a aprobat un proiect de lege care prevedea începerea reconstrucţiei reactorului din Arak, reconstrucţie prevăzută în acordul nuclear (Joint Comprehensive Plan of Action, JCPOA).

Conform prevederilor JCPOA, semnat în 2015 la Viena de către Iran şi Grupul 5+1 (China, SUA, Franţa, Regatul Unit, Rusia şi Germania), Teheranul se angaja să reconstruiască reactorul pe bază de apă grea, situat la 60 km nord-vest de oraşul Arak, în provincia Markazi.

În plus, IR-20 urma să fie transformat într-un reactor de cercetare. Iranul trebuia să-şi limiteze îmbogăţirea uraniului la 3,67% în schimbul ridicării treptate a sancţiunilor adoptate de Consiliul de Securitate al ONU, SUA şi UE.

Potrivit unui raport publicat de către Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) în 2016, miezul a fost îndepărtat din reactor în conformitate cu acordul de la Viena şi s-a turnat beton în el pentru a-l face inoperabil.

Citeşte şi: Talibanii au anihilat o celulă a ISIS în Afganistan – Black News

Dar în 2018, SUA s-au retras din acordul de la Viena şi şi-au reinstituit sancţiunile împotriva Iranului. Teheranul a declarat atunci că retragerea unilaterală a Washingtonului din acest acord va încetini reconfigurarea reactorului din Arak, efectuată de China.

Anunţul cu privire la reactorul din Arak intervine în timp ce negocierile între Teheran şi marile puteri destinate relansării acordului din 2015 se află în impas. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

Pasivitatea europeană în fața extremei drepte israeliene (editorial)

Publicarea imaginilor umilitoare cu activiști pro-palestinieni de către ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir, a stârnit indignare în multe capitale europene. Această reacție...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.