StiripesurseSintezeIsraelul acuză Iranul că instigă atacuri împotriva oamenilor săi de afaceri...

Israelul acuză Iranul că instigă atacuri împotriva oamenilor săi de afaceri instalaţi în Cipru

Publicat:

Israelul a acuzat luni Iranul că instigă atacuri împotriva oamenilor săi de afaceri instalaţi în Cipru, după arestarea unui cetăţean străin suspectat că pregăteşte asasinate împotriva unor israelieni pe insula mediteraneeană, relatează AFP, potrivit agerpres

Media cipriotă Philenews a relatat săptămâna trecută că un cetăţean azer în vârstă de 39 de ani a fost arestat la Nicosia, poliţia descoperind un pistol cu amortizor în maşina sa.

Citește și : Germania reacţionează la dezvăluirile din ‘Pandora Papers’

Bărbatul este suspectat că este un asasin care viza “israelieni care desfăşoară activităţi comerciale în Cipru”, potrivit media citate.

Poliţia cipriotă a confirmat luni arestarea “unei persoane care avea asupra sa un pistol şi cartuşe”, fără a furniza alte amănunte.


“Am dejucat un atac iranian care viza ţinte israeliene în Cipru”, a reacţionat ministrul israelian al apărării, Benny Gantz. “Vom continua să acţionăm pentru a ne proteja cetăţenii şi a asigura securitatea Israelului peste tot şi împotriva oricărei ameninţări”, a adăugat el.

Unele media israeliene au relatat că Teddy Sagi, un om de afaceri israelian care a făcut avere în pariuri online şi în domeniul imobiliar, a fost ţinta unei tentative de asasinat în Cipru.

Purtătorul de cuvânt al premierului israelian Naftali Bennett, Matin Sidi, a declarat totuşi că Teddy Sagi “nu a fost ţinta atacului”, dar că acesta a fost într-adevăr “un act terorist orchestrat de Iran împotriva oamenilor de afaceri israelieni care trăiesc în Cipru”.

Israelul şi Iranul sunt angajate într-un “război din umbră”. În această vară, au avut loc atacuri asupra unor vase israeliene şi iraniene, dar cele două ţări au negat orice responsabilitate.

Citește și : Israelul scoate de pe ‘lista roşie’ trei ţări

Iranul a acuzat, de asemenea, Israelul, că a asasinat oameni de ştiinţă implicaţi în programul său nuclear, despre care susţine că are doar scopuri civile, şi că a sabotat situri strategice.

Israelul acuză la rândul său Iranul că încearcă să dezvolte arma nucleară, să se doteze cu rachete de precizie care pot lovi instalaţii cheie de pe teritoriul său şi că se dedă la un război prin interpuşi înarmând grupuri anti-israeliene din regiune, precum Hezbollahul libanez şi Hamasul palestinian.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.