StiripesurseSinteze103 morţi şi 235 de răniţi - noul bilanţ oficial al...

103 morţi şi 235 de răniţi – noul bilanţ oficial al atentatului de la Kabul

Publicat:

Bilanţul atentatului cu ambulanţă-capcană, comis sâmbătă în centrul Kabulului, a crescut la 103 morţi şi 235 de răniţi, printre care se numără şi mulţi poliţişti, a anunţat duminică ministrul de interne Wais Barmak, relatează AFP, Reuters şi dpa.

“Din nefericire, mulţi dintre cei răniţi au murit după ce au fost duşi la spital şi numărul martirilor a ajuns acum la 103 morţi şi 235 de răniţi”, a declarat Barmak într-o conferinţă de presă, conform agerpres.

“Noi am pierdut de asemenea un număr mare de poliţişti: cinci dintre ei au murit şi 30 au fost răniţi”, a mai spus el.

Citește și : Donald Trump îndeamnă la o „acţiune decisivă” împotriva talibanilor în urma atentatului de la Kabul

Ministrul afgan a declarat că cel puţin două vehicule, care au fost vopsite pentru a părea ambulanţe, au fost implicate în atac, iar unul dintre ele a explodat când şoferul a fost oprit de poliţie la un al doilea punct de control.


Potrivit ministrului, “imaginile suprinse de camerele de luat vederi arată două ambulanţe; prima a fost verificată la un punct de control: se poate vedea cum un poliţist vorbeşte cu şoferul înainte să-l lase să treacă, la fel şi a doua ambulanţă despre care a crezut că o însoţeşte pe prima”.

“Cele două ambulanţe au oprit în parcarea spitalului şi au plecat după 20 de minute, îndreptându-se spre al doilea punct de control, fiind oprite de poliţişti. Atunci s-a produs explozia”, a mai spus el.

Spitalul Jamhuriat se afla între cele două puncte de control, într-o zonă cu mai multe clădiri guvernamentale.

Atentatul, revendicat de talibani, unul dintre cele mai sângeroase comise la Kabul în ultimii ani, este al treilea atac comis într-o săptămână în Afganistan după cel asupra hotelului Intercontinental de pe 20 ianuarie şi atentatul de miercuri împotriva organizaţiei “Salvaţi Copiii” de la Jalalabad.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Dezgheț ungar, îngheț slovac: Cum ar putea era post-Orban să răcească relațiile de-a lungul Dunării

Alianța dintre Viktor Orban și Robert Fico a ținut ascunse multă vreme tensiunile slovaco-ungare. Dar, cu ascensiunea lui Peter Magyar în Ungaria și problemele...

Experţii se îndoiesc că va exista o ruptură între Trump şi Netanyahu, după o discuţie tensionată din care nu au lipsit invectivele

Blocat în negocieri complicate cu Iranul, Donald Trump a părut să-şi verse nervii asupra marelui său aliat, premierul israelian Benjamin Netanyahu, relatează AFP într-un...

Europa, din nou pregătită să deschidă un dialog cu Vladimir Putin

Europenii, în frunte cu Franța, încearcă să redeschidă un canal de discuții cu Vladimir Putin, în timp ce Statele Unite par să își piardă...

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.