StiripesurseȘtirile zileiTsai Ing-wen: Taiwanul nu va ceda presiunilor Chinei

Tsai Ing-wen: Taiwanul nu va ceda presiunilor Chinei

Publicat:

Preşedinta taiwaneză Tsai Ing-wen a declarat că Taiwanul nu va ceda presiunilor Chinei şi îşi va apăra sistemul democratic, informează AFP şi BBC , scrie news.ro

“Cu cât reuşim mai multe, cu atât este mai mare presiunea din partea Chinei”, a spus Tsai într-un discurs de Ziua Naţională.

Citește și : Rușii organizează excursii de vaccinare în Serbia pentru a putea beneficia de Pfizer şi de AstraZeneca

Ea a precizat că Taiwanul se află “în prima linie de apărare a democraţiei” şi nu poate fi forţat să ia calea aleasă pentru ţară de China.

“Sperăm într-o relaxare a relaţiilor cu Beijingul şi nu vom acţiona pripit, însă nu ar trebui deloc să ne gândim că poporul taiwanez va ceda presiunilor”, a adăugat Tsai Ing-wen.


Aceste afirmaţii vin după ce, sâmbătă, preşedintele chinez Xi Jinping s-a angajat să realizeze ”o reunificare paşnică” cu Taiwanul şi nu a făcut nicio referire directă la utilizarea forţei, după o săptămână de tensiuni cu insula revendicată de China care au provocat îngrijorare la nivel internaţional.

Vorbind la Sala Mare a Poporului, Xi a spus că poporul chinez ”are o tradiţie glorioasă” de a se opune separatismului. ”Separatismul independenţei Taiwanului este cel mai mare obstacol în realizarea reunificării ţării mamă şi cel mai serios pericol ascuns pentru revigorarea naţională”, a spus preşedintele la aniversarea revoluţiei care a înlăturat dinastia imperială în 1911. El a adăugat că ”reunificarea” paşnică reprezintă cel mai bine interesele generale ale poporului taiwanez, dar că China îşi va proteja suveranitatea şi unitatea.

Citește și : Libanul a rămas sâmbătă fără energie electrică la nivel naţional din cauza lipsei de carburanţi

Acesta a adoptat un ton uşor mai temperat faţă de luna iulie, când a avut loc cel mai recent discurs important al săi referitor la Taiwan, în care a promis să ”zdrobească” orice încercări de independenţă oficială. În 2019, preşedintele a ameninţat direct că va folosi forţa pentru a aduce insula sub controlul Beijingului.

Începând din 1 octombrie, forţele aeriene chineze au efectuat timp de patru zile incursiuni în zona de identificare a apărării aeriene a Taiwanului, cu un total de 150 de avioane. Incursiunile aeriene s-au încheiat, iar Xi nu a făcut nicio referire la acestea.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Victoria Belous, din nou la conducerea Finanțelor

Victoria Belous, care a depus jurământul în calitate de ministră a Finanțelor în cadrul Guvernului condus de Vasile Tofan, a declarat că se întoarce...

Gaidarji îl invită pe Tofan în prima vizită oficială la Comrat: ‘Avem șansa unui nou început’

Președintele Adunării Populare a Găgăuziei, Valentin Gaidarji, îl invită pe premierul Vasile Tofan să efectueze prima sa vizită oficială în autonomie. Într-un mesaj public,...

VIDEO Ședința plenară a Parlamentului

Deputații se întrunesc în ședință plenară a Parlamentului. Pe ordinea de zi sunt incluse mai multe subiecte, printre care proiectul de ratificare a Contractului...

Mai multă protecție pentru jurnaliști și apărătorii drepturilor omului împotriva proceselor abuzive de tip SLAPP

Jurnaliștii, apărătorii drepturilor omului, activiștii civici, avertizorii de integritate și membrii organizațiilor neguvernamentale vor beneficia de o mai mare protecție împotriva procedurilor judiciare abuzive,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.