StiripesurseȘtirile zileiMoştenitorul imperiului Samsung este judecat pentru că şi-a injectat propofol, drogul...

Moştenitorul imperiului Samsung este judecat pentru că şi-a injectat propofol, drogul care i-a fost fatal lui Michael Jackson

Publicat:

Moştenitorul şi şeful de facto al gigantului sud-coreean al electronicelor Samsung, Lee Jae-yong, a compărut marţi în faţa unui tribunal din Seul pentru că şi-a injectat în mod ilegal propofol, o substanţă care are între altele un puternic efect analgezic, relatează agenţiile internaţionale de presă, potrivit agerpres.

Vicepreşedintele Samsung Electronics este acuzat că a primit astfel de injecţii cu regularitate la o clinică de chirurgie estetică din capitala sud-coreeană, în 2017 şi 2018.

Citește și : Financial Times spune că europenii ar trebui să ‘se pregătească pentru remodelarea demografică de către arabi și asiatici’

Propofolul este un sedativ folosit mai ales în serviciile de reanimare, dar este consumat uneori şi în scop “recreativ”. Este aceeaşi substanţă care a determinat, în supradoză, moartea lui Michael Jackson în 2009.

Procurorii au cerut marţi ca Lee Jae-yong – aflat pe poziţia 297 în clasamentul Forbes al celor mai bogaţi oameni din lume – să plătească o amendă de 70 de milioane de woni (58.300 de dolari), plus penalităţi suplimentare de 17 milioane de woni.


Prezent la tribunal, Lee a recunoscut că a folosit propofol de 41 de ori între 2015 şi 2020, dar a prezentat scuze pentru “problemele create din cauza unei chestiuni personale”, asigurând că “regretă profund” cele întâmplate, deşi la mijloc s-au aflat “scopuri medicale”.

Avocaţii săi au susţinut de asemenea că substanţa i-a fost administrată din considerente medicale, fiindu-i prescrisă de un medic. Angajaţi ai clinicii unde i s-au făcut injecţiile, care sunt şi ei judecaţi, conform legislaţiei sud-coreene, dar într-un proces separat, au negat că au încălcat legea.

Potrivit avocaţilor săi, Lee a recurs la propofol pe fondul presiunilor psihologice la care a fost supus după spitalizarea tatălui său, în 2014, şi apoi în timpul procesului pentru corupţie încheiat în ianuarie cu condamnarea sa la închisoare.

Citeşte şi: Documente secrete din PCC: China se pregăteşte de un FOCAR de covid la scară largă – Black News

Lee Jae-yong a fost eliberat condiţionat din închisoare acum două luni, după ce în ianuarie fusese condamnat la doi ani şi jumătate de detenţie pentru corupţie, deturnare de fonduri şi alte delicte legate de scandalul de corupţie ce a dus la căderea fostei şefe de stat Park Geun-hye.

Verdictul în noul caz este aşteptat pe 26 octombrie. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Statul vrea să garanteze salariile restante

Angajatorii ar putea fi obligați să achite o contribuție suplimentară pentru crearea unui Fond de garantare salarială, din care să fie plătite salariile restante...

Sistemul de garanție-returnare a ambalajelor va fi funcțional de la începutul anului viitor

Mecanismul de garanție-returnare a ambalajelor va deveni funcțional în Republica Moldova din ianuarie 2027. Asigurările sunt date de ministrul Mediului, Gheorghe Hajder. Potrivit oficialului,...

Manfred Weber: ‘Locul Republicii Moldova este în UE’

Președintele Partidului Popular European (PPE), Manfred Weber, a efectuat o vizită la sediul Platformei Demnitate și Adevăr (DA), unde a discutat cu reprezentanții formațiunii...

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.