StiripesurseȘtirile zileiCongresul american AMÂNĂ ameninţarea incapacităţii de plată

Congresul american AMÂNĂ ameninţarea incapacităţii de plată

Publicat:

Congresul american a acceptat marţi să ridice temporar plafonul datoriei SUA până la sfârşitul anului, oferind un răgaz primei economii mondiale înainte de o nouă luptă politică care se anunţă acerbă pentru a evita o incapacitate de plată, notează AFP, potrivit agerpres.

Doar cu sprijinul unic al aleşilor democraţi (219 voturi pentru şi 206 contra, toate republicane), Camera Reprezentanţilor a adoptat o măsură care prevede ridicarea limitei datoriei Statelor Unite cu 480 de miliarde de dolari.

Citeşte şi: GREŞIT din nou: 50 de ani de predicții ECO-apocaliptice eșuate – Black News

Aprobat deja de Senat săptămâna trecută, acest text va fi trimis imediat preşedintelui Joe Biden, care îl va promulga cât mai curând posibil, potrivit Casei Albe.

Acest lucru va permite ţării să îşi onoreze plăţile până în decembrie sau chiar la începutul anului 2022, îndepărtând perspectiva unei incapacităţi de plată cu consecinţe catastrofale pentru SUA şi restul lumii.


Dacă această măsură nu ar fi fost adoptată, ţara ar fi putut intra în incapacitate de plată de la 18 octombrie, avertizase Trezoreria americană.

Citeşte şi: ATAC ARMAT într-un oficiu poştal din SUA! Trei oameni au murit! – Black News

Adoptarea sa a fost subiectul unei intense confruntări în Senat, care a aprobat în cele din urmă această soluţie temporară joi cu ajutorul restrânsei majorităţi democrate.

“Nu putem tolera ca politica partizană să ţină ostatică economia şi nu putem permite ca rutina plăţii facturilor noastre să se transforme într-o confruntare politică, subminând încrederea, la fiecare doi ani sau la fiecare două luni”, a criticat opoziţia republicană purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, citată de AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Victoria Furtună contestă în justiţie suspendarea partidului „Moldova Mare”

Lidera Partidului Politic „Moldova Mare”, Victoria Furtună, susține că decizia Curții de Apel Centru de a suspenda activitatea formațiunii pentru o perioadă de 12...

PAS conduce în preferinţele electoratului din R. Moldova (sondaj)

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare anticipate, în noul legislativ ar accede șapte partide politice. Datele se regăsesc într-un sondaj realizat de...

Se dădeau angajați ai băncii, BNM și Poliției şi au lăsat o femeie fără 2,4 milioane de lei

Un tânăr de 21 de ani a fost trimis pe banca acuzaților fiind învinuit de escrocherie. Dacă vinovăția acestuia va fi demonstrată, individul riscă...

Un român a exploatat sexual o moldoveancă în Grecia

Un bărbat a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru trafic de persoane, după ce a convins o tânără din Nisporeni să plece...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.