StiripesurseȘtirile zileiKremlinul ştie cum încearcă americanii să influenţeze alegerile din Rusia

Kremlinul ştie cum încearcă americanii să influenţeze alegerile din Rusia

Publicat:

Kremlinul a declarat luni, prin purtătorul său de cuvânt Dmitri Peskov, că noul raport cu sancţiuni americane aşteptat luni reprezintă o încercare de a influenţa alegerile prezidenţiale programate pentru martie în Rusia, dar că aceasta nu va influenţa votul, relatează Reuters, conform agerpres.

‘Noi credem într-adevăr că este o încercare directă şi evidentă de a face ca unele acţiuni să poată influenţa’ alegerile, a afirmat Dmitri Peskov, citat de agenţia de presă oficială rusă TASS, referindu-se la aşa-numitul ‘raport despre anturajul Kremlinului’.

Citeşte şi: ‘Geniul stabil’ de la Casa Albă spune ce face în pat

Rusia va analiza acest raport de îndată ce va fi publicat, a indicat el.

Se aşteaptă ca administraţia de la Washington să prezinte luni Congresului un raport care va conţine o listă cu înalţi demnitari, politicieni importanţi şi oligarhi proeminenţi apropiaţi preşedintelui Vladimir Putin, pentru a analiza relaţiile acestora cu Kremlinul. Aceste materiale se presupune că vor sta la baza deciziei Washingtonului privind noile sancţiuni împotriva unor persoane fizice, precum şi companii din sectoarele energetic, militar şi financiar. Mai sunt vizaţi în acest raport şi responsabili din serviciile secrete ruse.


Deşi acest raport nu implică sancţiuni directe, potrivit experţilor, totuşi el va complica grav situaţia persoanelor de pe listă.

Acest nou raport intervine în contextul în care SUA şi-au extins vineri sancţiunile la adresa Rusiei în legătură cu situaţia din estul Ucrainei şi anexarea peninsulei Crimeea de către Moscova (martie 2014), vizând o nouă serie de responsabili ruşi şi ‘miniştri’ separatişti, au relatat AFP şi Reuters. Respectivele sancţiuni financiare vizează 21 de persoane, între care un ministru adjunct al energiei, şi nouă entităţi, a anunţat Trezoreria SUA.

Citeşte şi: Poliţia indoneziană a arestat mai mulţi travestiţi şi i-a obigat să se îmbrace în haine bărbăteşti

Totodată, Kremlinul a declarat că nu îl consideră pe liderul opoziţiei ruse, Aleksei Navalnîi, drept o ameninţare politică înaintea alegerilor prezidenţiale din martie şi a apreciat că manifestaţiile organizate de acesta duminică nu au fost de amploare, potrivit Reuters.

Potrivit lui Dmitri Peskov, este puţin probabil ca cineva să poată concura cu preşedintele Vladimir Putin înaintea alegerilor din 18 martie, pe care acesta ar urma să le câştige confortabil, conform sondajelor.

Navalnîi, care a fost declarat ineligibil din cauza unei condamnări penale într-un dosar pe care el îl consideră motivat politic, a fost reţinut şi apoi eliberat duminică după ce îi chemase pe ruşi să iasă în stradă duminică pentru a denunţa “înşelăciunea” alegerilor prezidenţiale.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O destinație preferată de turiști europeni, afectată de o problemă care îngrijorează autoritățile

O destinație de vacanță preferată de milioane de turiști europeni este vizată de avertismente privind calitatea apei de pe unele plaje. Specialiștii atrag atenția...

JD Vance a devenit tată pentru a patra oară

Vicepreședintele Statelor Unite, JD Vance, și soția sa, Usha Vance, au anunțat duminică nașterea celui de-al patrulea copil al familiei. Băiețelul, care a primit numele...

Persoanele care trăiesc în zone cu trafic intens ar putea avea un risc mai mare de Parkinson

Expunerea pe termen lung la zgomotul traficului rutier a fost asociată cu un risc mai ridicat de a dezvolta boala Parkinson, probabil din cauza...

Pașaportul României urcă în topul mondial. Românii pot călători fără viză în 178 de destinații

România ocupă locul 11 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume, realizat de Henley Passport Index, iar cetățenii români pot călători fără viză...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.