StiripesurseȘtirile zileiBill Clinton a fost INTERNAT în spital

Bill Clinton a fost INTERNAT în spital

Publicat:

Fostul preşedinte american Bill Clinton, 75 de ani, a fost spitalizat în California pentru o infecţie şi “se reface”, a anunţat joi seara purtătorul său de cuvânt, informează vineri AFP, potrivit agerpres.

“Marţi seara, preşedintele Clinton a fost internat la centrul medical UCI pentru a primi tratament pentru o infecţie nelegată de COVID-19. El se reface, este într-o dispoziţie bună şi extrem de recunoscător medicilor, infirmierilor şi personalului care i-a oferit excelente îngrijiri”, a spus Angel Urena într-un comunicat pe Twitter.

Citește și : Papa Francisc susţine ‘obiecţia de conştiinţă’ în rândul personalului medical care refuză practicarea avorturilor

Purtătorul de cuvânt a publicat de asemenea un comunicat al medicilor lui Bill Clinton, în care se precizează că acesta a fost spitalizat “pentru a fi monitorizat îndeaproape” şi că i s-au administrat intravenos antibiotice. Clinton “rămâne la spital pentru o monitorizare constantă”, adaugă comunicatul medicilor, făcând referire la o infecţie de sânge.

După două zile de tratament, Bill Clinton “reacţionează bine la antibiotice. Echipa medicală din California este în comunicare constantă cu echipa medicală prezidenţială de la New York, inclusiv cu cardiologul său. Sperăm că el se va întoarce în curând acasă”, continuă comunicatul.


Potrivit CNN, septicemia provine de la o infecţie a căilor urinare care s-a răspândit în sistemul sangvin al lui Bill Clinton. Acesta s-a simţit obosit marţi în timpul vizitei sale în California şi s-a deplasat la spital, unde ipotezele unei infectări cu COVID-19 sau probleme cardiace au fost infirmate, a relatat corespondentul medical al postului, Sanjay Gupta.

Bill Clinton a fost preşedinte al SUA din 1993 până în 2001.

Citește și : Atacul cu arcul din Norvegia a fost un ACT TERORIST

El a mai fost spitalizat în trecut, cum s-a întâmplat şi în 2004, când a fost supus unei operaţii de bypass coronarian cvadruplu pentru a elibera patru artere înfundate, şi în 2010 când a suferit o angioplastie.

Între aceste două operaţii, Bill Clinton, care era cunoscut pentru preferinţele sale pentru mâncarea grasă, a început un regim vegetarian.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

ANRE propune un tarif la gaze apropiat de cel solicitat de Energocom

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică propune un tarif la gazele naturale apropiat de cel solicitat de Energocom. Reglementatorul estimează un preț de 18,80...

Apă potabilă în localități din raioanele Cahul și Vulcănești cu ajutorul Băncii Mondiale

Lucrările de extindere a sistemului regional de alimentare cu apă în raioanele Cahul și Vulcănești avansează conform graficului. Proiectul, în valoare de peste 9...

Curs valutar oficial al BNM pentru 23 iulie 2026

Leul moldovenesc se apreciază în raport cu valutele internaționale, potrivit cotațiilor oferite de Banca Națională a Moldovei. Pentru data de 23 iulie, valutele internaționale vor...

Fosta locuință a lui Adolf Hitler are o nouă destinație. Clădirea va fi secție de poliție

După ani de procese, dispute politice și controverse publice, autoritățile austriece transformă casa în care s-a născut Adolf Hitler într-o secție de poliție. Decizia urmărește...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.