StiripesurseExterneAmbasadorul Franţei la Minsk a fost DAT AFARĂ din Belarus

Ambasadorul Franţei la Minsk a fost DAT AFARĂ din Belarus

Publicat:

Ambasadorul Franţei în Belarus, Nicolas de Bouillane de Lacoste, a părăsit ţara după ce guvernul de la Minsk i-a cerut să facă acest lucru până luni, a indicat duminică ambasada sa, notează AFP, potrivit agerpres.

“Ambasadorul Nicolas de Lacoste a părăsit Belarusul” duminică, a declarat o purtătoare de cuvânt a ambasadei.

Citeşte şi: Milioane de vieți depind de modul în care se termină pandemia – Black News

Ea nu a explicat motivul invocat de Ministerul Afacerilor Externe din Belarus pentru a cere plecarea ambasadorului.

Dar, potrivit presei din Belarus, ambasadorul a fost expulzat pentru că nu şi-a prezentat niciodată scrisorile de acreditare preşedintelui Aleksandr Lukaşenko.


Într-un mesaj de pe site-ul său, Ambasada Franţei în Belarus a indicat că diplomatul i-a prezentat, la 8 decembrie 2020, “copia figurativă a acreditărilor sale” ministrului de externe Vladimir Makei.

“Ministerul belarus al Afacerilor Externe i-a cerut ambasadorului să plece înainte de 18 octombrie”, a precizat purtătoarea de cuvânt.

“El şi-a luat la revedere de la personalul ambasadei şi a trimis un mesaj video poporului din Belarus, care va apărea luni pe site-ul ambasadei”, a mai spus ea.

Franţa, la fel ca alte ţări ale Uniunii Europene, nu a recunoscut rezultatele alegerilor prezidenţiale din august 2020, care i-au acordat al şaselea mandat lui Aleksandr Lukaşenko şi au declanşat mai multe luni manifestaţii în masă şi fără precedent în această fostă republică sovietică, aliată a Rusiei lui Vladimir Putin.

Uniunea Europeană şi Statele Unite au adoptat o serie de sancţiuni împotriva regimului belarus după represiunea împotriva opozanţilor lui Aleksandr Lukaşenko.

Dar liderul în vârstă de 67 de ani, care acuză guvernele occidentale că au instigat manifestaţiile în speranţa de a provoca o revoluţie, rezistă sancţiunilor deocamdată, cu sprijin şi credite de la Moscova.

Belarusul a rupt recent legăturile cu alţi interlocutori occidentali.

În martie, a expulzat tot personalul ambasadei Letoniei, inclusiv ambasadorul, deoarece autorităţile de la Riga au folosit drapelul opoziţiei din Belarus la un campionat de hochei pe gheaţă.

În august, Minskul şi-a retras acordul pentru numirea ambasadoarei americane Julie Fisher, care fusese confirmată în decembrie ca primul trimis al Statelor Unite, după 2008, în această fostă republică sovietică.

De atunci, regimul a reuşit să pună capăt manifestaţiilor, să închidă sute de opozanţi şi să închidă zeci de media şi ONG-uri. Liderii opoziţiei au fost toţi închişi sau forţaţi la exil.

Luna trecută, un tribunal din Belarus a condamnat-o pe una din principalele figuri ale opoziţiei, Maria Kolesnikova, la 11 ani de închisoare.

Citeşte şi: Ruşii aveau o ‘CÂRTIŢĂ’ în cabinetul ministrului francez al apărării – Black News

Ea este singurul lider al protestelor de anul trecut – care uneori au reunit sute de mii de persoane – aflată încă în ţară.

Svetlana Tihanovskaia, pe care opoziţia şi occidentalii o consideră ca învingătoare la prezidenţiale în faţa lui Aleksandr Lukaşenko, este în exil în Lituania vecină.

În anul care a urmat după alegeri, ea a mobilizat marii lideri ai lumii, îndemnând comunitatea internaţională să facă presiuni pentru noi alegeri prezidenţiale în Belarus. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

China dezminte acuzaţiile UE că ar fi instruit soldaţi ruşi pentru războiul din Ucraina

China a dezminţit oficial acuzaţiile şefei diplomaţiei UE, Kaja Kallas, conform cărora ar fi instruit soldaţi ruşi care au fost desfăşuraţi ulterior în Ucraina,...

Fenomenul El Nino îşi face simţită prezenţa în Pacific ; ar putea fi cel mai intens din ultimele decenii

Serviciul australian de meteorologie a avertizat că în Pacificul tropical s-a format un fenomen meteorologic de tip El Nino, care s-ar putea intensifica, devenind...

Caricaturist rus, cunoscut pentru critica față de regimul lui Putin, împușcat mortal în Polonia

Artistul rus cunoscut pentru caricaturile sale anti-putiniste, Semion Skrepețki, a fost împușcat mortal în orașul polonez Biała Podlaska. Informația a fost relatată de Polsat...

Suporterii scoţieni au lăsat fără bere un oraş întreg din America

Cu trei zile înainte de următorul meci al Scoției și pe măsură ce tot mai mulți suporteri ai Cupei Mondiale sosesc cu avionul la...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.