StiripesurseȘtirile zileiArmata americană a testat componente PROTOTIP ale rachetelor hipersonice

Armata americană a testat componente PROTOTIP ale rachetelor hipersonice

Publicat:

Statele Unite au anunţat joi că au testat cu succes componente “prototip” ale rachetelor hipersonice care vor fi folosite pentru a dezvolta acest nou tip de armament în care China şi Rusia au luat avans, notează AFP, potrivit agerpres.

Trei teste, efectuate miercuri la centrul de testare Wallops al NASA din Virginia, în apropiere de Washington, au fost efectuate “cu succes”, a spus US Navy într-un comunicat.

Cteşte şi: Alec Baldwin a ucis o persoană pe platoul de filmare – Black News

Aceste teste “au demonstrat tehnologii hipersonice avansate, capabilităţi şi sisteme prototip într-un mediu de operare realist”, a adăugat comunicatul.

Statele Unite sunt “foarte îngrijorate” de ceea ce face China în domeniul rachetelor hipersonice, care zboară cu cel puţin Mach 5 (de cinci ori viteza sunetului), rămânând manevrabile în acelaşi timp, ceea ce le face dificil de detectat şi interceptat, a subliniat luni, la Geneva, reprezentantul permanent american responsabil cu dezarmarea, Robert Wood.


Potrivit cotidianului Financial Times, China a lansat în august o rachetă hipersonică cu capacitate nucleară, care a înconjurat Pământul pe orbită joasă înainte de a coborî spre ţinta sa, pe care a ratat-o. China a negat, vorbind despre un “test de rutină al unui vehicul spaţial, destinat să testeze tehnologia navelor spaţiale reutilizabile”.

China a prezentat deja în 2019 o rachetă hipersonică, DF-17. Această armă cu rază intermediară (aproximativ 2.000 de kilometri), sub forma unui “planor”, poate transporta focoase nucleare.

Racheta menţionată de Financial Times, diferită de DF-17, ar putea ajunge în spaţiu, să fie plasată pe orbită şi apoi să traverseze din nou atmosfera înainte de a-şi atinge ţinta. Raza sa de acţiune ar fi astfel mult mai importantă.

Citește și: REGINA a fost internată în spital – Black News

În ce îi priveşte, ruşii au lansat recent o rachetă hipersonică Zircon de pe submarin şi au pus în funcţiune, de la sfârşitul lui 2019, rachetele hipersonice Avangard cu capacitate nucleară. Potrivit Moscovei, Avangard este capabil să atingă o viteză de Mach 27 şi să schimbe cursul şi altitudinea.

Pentagonul speră să lanseze primele sale rachete hipersonice în jurul anului 2025, mai scrie AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ce spune arestarea fraților Tate din SUA despre justiția din România

Când mai încearcă vreun reprezentant al actualei caste din jurul judecătoarei Lia Savonea să explice cât de nedrepte sunt acuzațiile de corupție și de...

Trump lovește din nou Canada cu tarife de 50%, pentru a combate “discriminarea” produselor americane

Statele Unite vor impune, din 19 august, taxe vamale de 50% pentru o gamă largă de produse canadiene, într-o nouă escaladare a conflictului comercial...

Ion Tăbârță: Hotărârea Curții Constituționale va integra alegerile din Găgăuzia în sistemul electoral național

Hotărârea Curții Constituționale privind organizarea alegerilor în Găgăuzia obligă autoritățile să armonizeze legislația electorală și să integreze definitiv scrutinurile din autonomie în cadrul electoral...

ANRE a aprobat noi tarife la apă și canalizare

Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat noi tarife pentru serviciile publice de alimentare cu apă și canalizare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.