StiripesurseExterneO infirmieră cu probleme psihice este judecată în Germania pentru mai...

O infirmieră cu probleme psihice este judecată în Germania pentru mai multe crime comise într-un centru pentru persoane cu handicap

Publicat:

Procesul unei infirmiere care suferă aparent de probleme psihice şi judecată pentru că a ucis cu lovituri de cuţit, în aprilie, patru pensionari într-un centru pentru persoane cu handicap, a început marţi în Germania, informează AFP, potrivit agerpres.

Ines Andrea R., 52 de ani, suspectată de patru omucideri şi de trei tentative de omucidere, a fost plasată după fapte într-o instituţie de îngrijiri psihiatrice din cauza unor semne “evidente” de probleme mentale, potrivit Parchetului.

Citeşte şi: Egiptul RIDICĂ starea de urgenţă instaurată în 2017 – Black News

Procesul, care ar urma să dureze până la începutul lui decembrie, are loc la tribunalul din Potsdam, la sud de Berlin, unde au avut loc aceste crime care au zguduit Germania.


În timpul procesului ar urma să se determine dacă acuzata poate sau nu să fie trasă la răspundere pentru actele sale, dată fiind starea ei psihică. Se va încerca de asemenea să se determine ce a făcut-o să comită acest gest.

Femeia este acuzată că, pe 28 aprilie, a înjunghiat mortal patru rezidenţi ai unui centru pentru persoane cu handicap psiho-motor, unde era angajată.

Victimele sale, două femei şi doi bărbaţi cu vârste între 31 şi 56 de ani, erau în imposibilitatea de a se apăra. Ea a atacat de asemenea alte trei persoane, rănind grav o femeie de 43 de ani.

Poliţia a informat la acea dată despre răni cauzate de “utilizarea unei violenţe intense, extreme”.

Citeşte şi: ATAC armat într-un mall din SUA (VIDEO)! Sunt morţi şi răniţi!

Instituţia, numită Thusnelda-von-Saldern-Haus, este specializată în primirea şi susţinerea de persoane cu handicap fizic sau mental, printre care nevăzători sau autişti, potrivit AFP.

Circa 65 de peroane locuiesc în această structură care are peste 80 de angajaţi.

Instituţia, gestionată de un prestator diaconal de servicii specializate în domeniile sănătăţii, educaţiei şi angajării în câmpul muncii, include locuinţe, şcoli şi ateliere de lucru.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Prima decizie a noului premier britanic: Elimină TVA-ul la curent

La doar o zi după preluarea mandatului, noul premier britanic Andy Burnham a anunțat prima sa măsură economică majoră: eliminarea TVA la facturile de...

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

Politico: Directorul FBI, vizită rară în Rusia

Directorul FBI, Kash Patel, intenționează să efectueze în luna octombrie o vizită în Rusia, unde ar urma să aibă întâlniri la Moscova și Sankt...

O navă încărcată cu propan a luat foc în Marea Neagră

O navă încărcată cu 3.700 de tone de gaz natural lichefiat a fost atacată noaptea trecută în Marea Neagră, la circa 40 de kilometri...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.